vineri, 10 februarie 2023

Publicat la 2/10/2023 03:07:00 p.m. de

Primele 9.020 de tichete pentru energie au ajuns astăzi la Sibiu! (CP)

 „În total 36 997 de sibieni vor beneficia de tichete pentru plata facturilor la energie acordate de Guvernul premierului liberal Ciucă!”, informează PNL.

Sursă foto: PNL Sibiu

Tichetele sunt distribuite de Poșta Română și până în 20 februarie vor ajunge la fiecare beneficiar acasă.

Ajutorul este acordat pentru compensarea prețului la facturile de energie: energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Valoarea tichetelor este 1.400 de lei și se acordă în două tranșe:

– 700 lei în luna februarie și

– 700 lei în luna septembrie.

În toată țara sunt aproximativ 2,8 milioane de persoane care vor beneficia de acest ajutor.

De acest sprijin vor beneficia:

« pensionarii cu vârsta peste 60 ani și venituri sub 2.000 lei/lună;

« persoanele care încasează pensie de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei/lună;

« persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei/lună;

« familiile care primesc alocație de susținere;

« persoanele care primesc ajutor social.

    Trimite prin e-mail