sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Publicat la 11/26/2022 05:17:00 p.m. de

Cercetători de prim rang la Colegiul Tehnic „Mediensis”

Spiritul românesc se simte mai puternic la el acasă, la Mediaș, grație prof. Vasile Mărculeț, doctor în istorie, cel care a reușit o performanță probabil unică la nivel național: Organizarea Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice dedicată Zilei Naționale a României, eveniment cu o tradiție de peste 2 decenii.

 
Sesiunea Națională de Comunicări Științifice dedicată Zilei Naționale a României a avut loc azi 26 noiembrie, începând cu ora 9, la Colegiul Tehnic „Mediensis”. „Evenimentul are o tradiție de peste 20 de ani în care s-a desfășurat fără întrerupere și este rezultatul unei exemplare colaborări între Colegiul Tehnic „Mediensis” și Primăria municipiului Mediaș.
Meritul pentru această continuitate remarcabilă, probabil, unică la nivel național, revine unor persoane dedicate și consecvente. În primul rând, domnului doctor în istorie Vasile Mărculeț, în calitate de inițiator și organizator științific al acestei manifestări precum și domnului primar Gheorghe Roman care a sprijinit în permanență desfășurarea, an de an, a evenimentului.“, a transmis Colegiul Tehnic „Mediensis”.
 
Cercetători de prim rang din toată țara precum și din Republica Moldova au prezentat nu mai puțin de 27 de lucrări științifice distribuite pe patru secțiuni: Istorie veche şi medie și Arheologie; Istorie modernă și contemporană și Științe politice; Istoria culturii şi civilizaţiei; Geografie și științele mediului.
    Trimite prin e-mail