miercuri, 10 august 2022

Publicat la 8/10/2022 02:18:00 p.m. de

Viteza la control

Biroul Poliției Rutiere Mediaș continuă pe tot parcursul acestei săptămâni acțiunile pe linie de viteză, în cadrul calendarului european al Poliţiilor Rutiere – Roadpol Speed.

Acțiunea Speed are loc în contextul în care viteza excesiva sau neadaptată condiţiilor meteo-rutiere rămâne principala cauză de producere a accidentelor rutiere cu consecinţe grave. Astfel, radarele vor fi amplasate, zilnic, atât pe raza municipiului Mediaș, cât și pe cele două drumuri naționale din zonă, DN 14 și DN 14A. „Poliţia Română derulează, în sistem integrat, ample acţiuni de prevenire a victimizării cetăţenilor prin accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Activităţile se înscriu calendarului european al Poliţiilor Rutiere – Roadpol Speed. Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, deține detașat primul loc în topul cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave, nu doar la nivel județean sau național, ci și la nivel european, de unde și preocuparea permanentă a Asociației Polițiilor Rutiere Europene de a crește gradul de siguranță a participanților la trafic. Pentru că cele mai multe accidente rutiere grave au avut loc pe drumurile naţionale, tocmai de aceea, poliţiştii vor acţiona pe tronsoanele unde riscul de producere a accidentelor este ridicat“, spun reprezentanții Biroului Poliției Rutiere Mediaș.

Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe în județ, pe A1

În cursul zilei de 9 august a.c., în intervalul orar 14,00 – 17,30, pe ambele direcții ale segmentului de autostradă A1 cuprins între km. 254 (mun. Sibiu) și km. 289 (Miercurea Sibiului) polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a producerii de accidente rutiere pe fondul vitezei excesive sau neadaptate.

Acțiunea polițiștilor s-a înscris în calendarul proiectului Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, proiect implementat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.

Atenția polițiștilor rutieri s-a îndreptat spre conștientizarea conducătorilor auto cu privire la importanța respectării prevederilor legale referitoare la regimul de viteză pe autostrăzi și nu numai, în același timp fiind evidențiate rolul purtării centurii de siguranță, dar și consecințele opririlor nejustificate pe banda de urgență și nerespectării timpilor de odihnă. Conducătorilor auto și pasagerilor le-au fost înmânate pliante cu sfaturi privind siguranța rutieră, iar acolo unde a fost cazul, pliantul a fost însoțit de un proces verbal de constatare a contravenției.

95 de autovehicule au fost verificate pe parcursul acțiunii, în total fiind aplicate 61 de sancțiuni contravenționale. A fost constatată o infracțiune la regimul rutier, au fost reținute 2 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu număr de înmatriculare.

Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 37, au fost aplicate șoferilor înregistrați de dispozitivele radar circulând cu viteză peste limita legală. Cea mai mare viteză înregistrată pe parcursul acțiunii a fost de 173 de km/h, fiind vorba despre un conducător auto în vârstă de 47 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui autoturism condus pe direcția Sibiu – Deva. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și aplicarea a 6 puncte de penalizare.

4 conducători auto au fost sancționați contravențional pentru oprire nejustificată pe banda de urgență, 5 șoferi au fost depistați circulând fără a purta centura de siguranță, alte sancțiuni fiind aplicate fie pentru conducerea unor vehicule care prezentau defecțiuni tehnice, fie pentru conducerea unor vehicule având termenul ITP expirat, fie pentru nerespectarea timpilor de odihnă.

În jurul orei 14,30, polițiștii au oprit un autoturism  condus pe direcția Sibiu – Deva cu viteza de 150 km/h de către un sibian în vârstă de 26 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul sibianului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Astfel, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva continuă acțiunile specifice în scopul conștientizării participanților la trafic asupra importanței respectării normelor rutiere și creșterii gradului de siguranță.

    Trimite prin e-mail