marți, 18 ianuarie 2022

Publicat la 1/18/2022 01:32:00 p.m. de

Local din Mediaș închis 15 zile, pentru nerespectarea programului de funcționare

Operatorul economic din Mediaș care a fost amendat săptămâna trecută cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea programului de funcționare, a recidivat. De această dată, pe lângă amendă, s-a ales și cu suspendarea activității pentru 15 zile.

3 localnici din orașul Copșa Mică au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 19.000 de lei, pentru organizarea de petreceri în spații pentru care s-au instituit restricții

Bilanțul zilei: De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 46.267  persoane (365 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 22 reinfectate).


Până la data curentă au fost vindecate 38.159 persoane, iar 1.667 persoane au decedat (două decese raportate în intervalul de referință de 24h și nu sunt raportate decese anterioare) din rândul celor confirmate pozitiv.

Decese raportate în intervalul de referință de 24h:

Femeie, 76 ani, non-ATI, nevaccinată, Sibiu

Femeie, 75 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu

La ora 08:00 erau spitalizate 89 de persoane, dintre care pe ATI 8 persoane (adulți, 1 minor).

De la ultima raportare, au fost efectuate 1258 teste, dintre care 237 RT-PCR și 1021 teste rapid antigenic.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1145 persoane aflate în carantină și un număr de 967 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

94 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.158 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 45 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 289 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare de 39.000 de lei, din care:

– 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, dintre care câte o sancțiune în zona de competență a Poliției Orașului Agnita și Poliției Municipiului Sibiu, respectiv câte 2 sancțiuni în zona de competență a Poliției Orașului Ocna Sibiului și Poliției Orașului Copșa Mică.

un operator economic cu punct de lucru în municipiul Mediaș a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea programului de funcționare. Întrucât același operator economic a fost sancționat săptămâna trecută pentru încălcarea aceleiași prevederi legale, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a activității pentru 15 zile.

3 localnici din orașul Copșa Mică au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 19.000 de lei pentru organizarea de petreceri în spații pentru care s-au instituit restricții.

– 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

– 3 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În data de 16 ianuarie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 57 de certificate verzi, 65 de persoane și 8 operatori economici.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 12 avertismente scrise și 8 amenzi în valoare de 5500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și pentru neprezentarea certificatului verde.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 4,71/1000.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

 

Denumire UATPopulatieCazuriIncidenta
POIANA SIBIULUI2341218,97
ORAŞ CISNĂDIE257692017,8
MUNICIPIUL SIBIU16973312497,36
ŞELIMBĂR163131177,17
TÂRNAVA3371205,93
CRISTIAN4544265,72
TILIŞCA141685,65
MUNICIPIUL MEDIAŞ558602504,48
SADU2718124,42
ŞURA MICĂ3657154,1
ORAŞ SĂLIŞTE6240223,53
CÂRŢA120843,31
RĂŞINARI5634183,19
ŞURA MARE5203163,08
ORAŞ OCNA SIBIULUI4310133,02
ORLAT3315103,02
ORAŞ TĂLMACIU8316253,01
LOAMNEŞ281282,84
TURNU ROŞU248372,82
JINA358392,51
RACOVIŢA288872,42
LASLEA4290102,33
POPLACA179842,22
ALMA186542,14
ORAŞ DUMBRĂVENI8407182,14
GURA RÂULUI380982,1
BIERTAN303461,98
BOIŢA156331,92
BRĂDENI165431,81
RÂU SADULUI55611,8
IACOBENI342061,75
ORAŞ AGNITA11530201,73
ŞEICA MARE461681,73
DÂRLOS362461,66
ALŢINA187631,6
APOLDU DE JOS127521,57
LUDOŞ67011,49
SLIMNIC409561,47
MICĂSASA207631,45
ORAŞ AVRIG15478221,42
MOŞNA376151,33
BAZNA400651,25
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI478961,25
HOGHILAG252731,19
ROŞIA627671,12
ARPAŞU DE JOS284031,06
MIHĂILENI110710,9
NOCRICH342930,87
BRATEIU416830,72
ORAŞ COPŞA MICĂ586140,68
VURPĂR302020,66
PORUMBACU DE JOS325620,61
AŢEL168210,59
AXENTE SEVER429720,47
BÂRGHIŞ224210,45
VALEA VIILOR221510,45
BLĂJEL233510,43
BRUIU93900
CÂRŢIŞOARA140600
CHIRPĂR191800
MARPOD100600
MERGHINDEAL163500
PĂUCA181000
ŞEICA MICĂ178300

 

 

    Trimite prin e-mail