Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu
a fost inaugurat sâmbătă, 30 octombrie, la Cluj-Napoca. Dr. Ionuț Leahu, medic
stomatolog, ne-a vorbit într-un interviu despre caracteristicile clinicii, dar
și despre o procedură complexă care redă zâmbetul pacienților în doar 24 de ore
și un alt concept unic pe care îl aduce la Cluj.
În urma unui proces complex care a durat trei ani, cu un buget total de peste 2 milioane de euro, acesta este cel mai de impact proiect realizat până acum de rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu și a doua investiție în județul Cluj, după deschiderea clinicii din Turda.
Într-un interviu pentru monitorulcj.ro,
dr. Ionuț Leahu ne-a povestit mai multe despre clinică și ce noutăți aduce
aceasta în sfera medicală clujeană.
Module de pregătire pentru studenți
Atras de universitatea din Cluj și
performanțele sale, dr. Ionuț Leahu a mărturisit că își dorește o colaborare cu
mediul academic și vrea să le ofere studenților infrastructura de care dispune
pentru module de pregătire. Acest lucru se întâmplă deja în București:
Echipă de medici profesioniști
Întrebat dacă mai e nevoie de personal
medical, dr. Leahu a mărturisit că a existat un volum foarte mare de candidați
care au aplicat ca să lucreze la această clinică, dar, totuși, întotdeauna vor
avea nevoie de mai mulți medici, fiindcă echipele cresc și se dezvoltă
constant:
„Veșnic o să avem nevoie de personal
pentru că ritmul nostru de creștere este unul foarte intens. De la an la an am
crescut echipele pe toate specializările, iar aici la Cluj pot să spun că am
avut un volum foarte ridicat de candidați. Cred că ne-a ajutat faptul că lucrăm
deja de 3 ani de zile în județ la Turda. Avem acolo o clinică, mai mică, dar
care poate să deservească în miniatură cam ce facem la scală largă aici. Noi
pregătim această echipă de ani de zile deja.”
Echipa locală este formată din 30 de
persoane, dintre care 14 medici și 9 asistente medicale, cu profesioniști cu
pregătire academică internațională, precum Dr. Bogdan Moldoveanu, lector internațional
și unul dintre cei doi medici din România acreditați de Asociația Americană a
Endodonților și în top 3 medici certificați de către Societatea Europeană de
Endodonție.
Procedura „Dinți ficși în 24 de ore”
este o metodă de reconstrucție totală a danturii pentru pacienții fără dinți
sau cu dinți compromiși ce nu mai pot fi salvați sau purtătorilor de proteze
dentare mobile.
Procedura presupune extracția, refacerea
osului, inserarea implanturilor dentare și fixarea lucrării provizii fixe în
doar 24 de ore de la intervenție. Avantajul e că într-o zi, pacienții vor avea
dinți ficși cu care pot mânca imediat după operație și își vor putea relua
viața socială în timp record.
„Avem foarte mulți pacienți care au
nevoie de această tehnică, extrem de complicată - de a le înlocui dinții
stricați și cu infecții. Vorbim despre pacienți ca deja poartă proteze mobile,
nu au niciun dinte. Îi ajutăm să aibă din nou o viață mai aproape de
normalitate. Lucrăm și cu un medic anestezist care îi dă pacientului calmant pe
venă și îl și monitorizează ca să fie în deplină siguranță și într-o intervenție
care durează aproximativ 5 ore. Împreună cu echipa de chirurgie reușim să
îndepărtăm dinții stricați, infecțiile, să reconstruim osul, să punem
implanturi și apoi colegii care se ocupă de protetică să realizeze lucrările
provizorii ca pacientul, a doua zi, cel târziu, să primească dinți provizorii
cu care poate să zâmbească, să vorbească și deja să se reechilibreze. Pentru
foarte mulți pacienți trecerea la proteza mobilă este o dramă care duce la
depresie, la renunțarea interacțiunilor sociale și de multe ori chiar pierderea
locului de muncă. Am avut felul acesta de tragedii”, a mărturisit dr. Leahu.
Dacă nu ai destui bani acum, poți să
plătești în rate
Echipa Clinicilor Dentare Dr. Leahu a
creat un nou concept, intitulat Dental Credit, ca pacientul care nu își permite
să plătească pentru toate serviciile stomatologice odată, să poată să plătească
în rate:
„Am creat un produs care se numește
Dental Credit, prin care poți să plătești în rate dinții timp de 5 ani. Ca să
nu stai fără dinți 5 ani și să strângi banii, noi îți punem dinții și plătești
5 ani de zile după. Asta e ce am reușit să facem deja pentru pacienții care au
o îngrijorare legată de buget. De multe ori pacientul ce face: primește un plan
de tratament care să îi satisfacă nevoile complet și primește și bugetul.
Atunci se pune problema: nu se poate mai ieftin? Răspunsul e da, întotdeauna se
poate mai ieftin. Sunt foarte mulți pacienți care aleg să economisească 30% din
bugetul complet, dar din păcate rezultatul este zero. Avem pacienți care se
întorc după un an sau mai mulți. Atunci vezi de la ce situație am plecat și la
ce s-a ajuns. Pacientul începe să povestească cum a încercat alte metode că era
mai ieftin, dar până la urmă făcând un calcul nu a fost mai ieftin. Se adună
toate și pe lângă asta s-a agravat situația, iar acum trebuie o tehnică și mai
complicată ca să îi rezolvăm dinții”, a spus dr. Ionuț Leahu.
Legat de faptul că mulți oameni încearcă
să găsească soluții cât mai ieftine, dar ineficiente, dr. Leahu ne-a povestit
despre un caz al unei paciente care a ajuns să plătească mai mulți bani pentru
serviciile stomatologice, iar problema să nu fie rezolvată:
„Un caz concret pe care mi-l amintesc
era o pacientă care avea un buget de 10.000 euro. A mers la un medic care i-a
cerut 7.000 de euro. I-a luat 5.000 de euro pentru prima operație de refacere
de os și în care nu i-a pus niciun implant, nimic. Aceeași intervenție la noi
ar fi costat 3.000 de euro. Nu a fost mai ieftin, dar felul în care au fost
prezentate lucrurile au făcut-o să creadă că e mai ieftin. Încă o diferență:
noi fiind o instituție deja, adică nu un individ, nu ai o relație cu un medic,
ci ai o relație cu toți din instituție. Noi ce vorbim, aia se întâmplă. Avem un
principiu foarte concret după care ne ghidăm: suntem corecți și ne respectăm
angajamentele luate.”
Academia Spațială, un concept unic
Academia Spațială este un concept unic
creat de rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu prin care se încearcă crearea unui
mediu cât mai plăcut pentru copii, ca aceștia să creeze o legătură strânsă cu
stomatologii, iar frica de a merge la doctor să dispară.
Dr. Ionuț Leahu ne spune că atunci când
a creat acest concept a fost inspirat de cei doi copii ai săi:
„Aici m-au ajutat foarte mult copiii
mei. Am o fetiță de 5 ani și un băiețel care a făcut 4 ani, care deja la un an
și jumătate îmi prindea telefonul și intra direct în cameră, o chestie pe care
eu ca adult nu știam să o fac. Atunci mi-am dat seama că abilitățile copiilor
în zona digitală sunt puternice. Pornind de la ideea asta, ne-am întrebat cum
putem să-i facem pe copii să vină la stomatolog și să se țină de stomatolog, să
fie ca un joc. Atunci am zis «hai să inventăm niște jocuri» pentru tabletă și
telefon. Mai departe am zis că e «povestea lui Tuti», am găsit personajele
negative (Vrajitoarea Carie). De acolo a luat naștere.
Eu m-am gândit ca părinte și stomatolog
că trebuie să îmi duc copiii la stomatolog, nu se poate altfel. Cum să aibă
carii copiii mei? Cum fac să-i duc la medic fără să le fie teamă? Desigur, ei,
ca orice alți copii, când îi duci la medic încep să plângă, iar dacă trebuie să
li se colecteze sânge iese un dezastru. De multe ori copiii au niște experiențe
neplăcute cu zona medicală. Ca părinte mă gândeam cum pot eu să ajut alți
părinți să-și ducă copiii la stomatolog și ei să nu fie stresați. Atunci m-am
gândit că pot să le zică «te duc la Academia Spațială», nu «te duc la medic»”,
a explicat dr. Ionuț Leahu.
În urma unui proces complex care a durat trei ani, cu un buget total de peste 2 milioane de euro, acesta este cel mai de impact proiect realizat până acum de rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu și a doua investiție în județul Cluj, după deschiderea clinicii din Turda.
„Totul a pornit acum 3 ani și jumătate, când am știut că vreau să fim în Cluj. Ce m-a atras foarte mult în Cluj a fost dinamismul orașului, cum se dezvoltă foarte rapid absolut tot. Și universitatea m-a atras pentru că știu că nivelul de pregătire al medicilor aici este foarte bun. Asta este important pentru noi”, a spus dr. Ionuț Leahu.Pentru acest proiect, elementul cheie a fost locația. Clinica este situată pe Calea Turzii nr. 173 și se întinde pe o suprafață utilă de aproximativ 1.200 mp, având 18 cabinete, un bloc operator și capacitate pentru terapie intensivă, 2 centre de radiologie dentară și laborator dentar. Când a văzut spațiul, dr. Leahu mărturisește că a fost „cucerit”.
„Ne dorim colaborarea cu universitatea din Cluj. În stomatologie, chiar dacă universitățile în majoritate sunt de stat, mediul este aproape exclusiv privat. Facultățile de stomatologie pregătesc medici pentru mediul privat și atunci mi se pare normal să avem acest dialog în partenență pentru că infrastructura pe care o avem aici la Cluj putem să le-o punem la dispoziție. Se pot face module de pregătire ale studenților, ale viitorilor specialiști, lucru care deja se întâmplă în București. Acolo avem parteneriat cu universitatea privată, în care avem stagii de pregătire a medicilor rezidenți în clinicile noastre. Cam asta îmi doresc să se întâmple și aici.”Deși dorința de a avea propriul cabinet se regăsește în mintea fiecărui medic stomatolog, dr. Ionuț Leahu consideră că este mai calitativă munca în echipă sau colaborarea, atât pentru medici, cât și pentru pacient: „Există în continuare o idee ca fiecare medic să aibă cabinetul lui privat, doar că nu este fezabilă din punct de vedere economic. E foarte complicat să fii un singur medic. Nu ai timpul necesar să îți dezvolți toate abilitățile pe care trebuie să le ai. Orice pacient are în ziua de azi o echipă de 5 medici, poate cazurile complexe necesită 7 medici bine pregătiți care să trateze pacientul în anumite etape. Munca făcută de unul singur nu cred că mai este posibilă în stomatologia modernă. Fiecare stomatolog vrea să își facă brandul personal, felul lui de a lucra și povestea lui, dar asta se poate întâmpla și în cadrul unei echipe, într-o rețea. Noi avem foarte mulți colegi care nu sunt angajați, ci sunt colaboratorii noștri. Acest model cred că va reprezenta viitorul și deja reprezintă prezentul. Dacă pornim de aici, este cu atât mai important ca mediul universitar să aibă o deschidere față de mediul privat”, a adăugat medicul.
„În prezent pornim cu o echipă foarte puternică. Ni s-a alăturat și un medic din Cluj care are foarte mare experiență în endodonție, dr. Bogdan Moldoveanu, care vine cu niște specializări puternice din afara țării și este unul dintre cei mai cunoscuți formatori de medici specialiști de endodonție. Mă bucur foarte mult că a decis să se alăture proiectului nostru și să vină alături de noi cu echipa proprie. Există o formă de colaborare. Adică poți să ai cabinetul tău în care te-ai simțit bine o serie de ani, dar poți să îți muți cabinetul la noi, în infrastructura noastră și în felul acesta să faci parte din ceea ce construim noi aici”, a spus dr. Ionuț Leahu.Dinți ficși în 24 de ore