„Vă rog să vă concentrați pe
icoane, nu pe ecrane de televiziune. Să vă concentrați pe cuvinte, nu pe
vorbărie. Pe rugăciune, nu pe bârfă, nu pe ură, nu pe minciună, nu pe delațiune
duhovnicească. Să vă concentrați pe ce ne-a dat Hristos mai de preț: așteptarea
Învierii. Postim pentru că așteptăm să ne întâlnim cu Domnul Cel înviat“, este
mesajul părintelui Constantin Necula, la început de post:
„În duminica primă a Postului
Paștelui, vă învit la o călătorie a virtuților așa cum Biserica ne cheamă de
fiecare dată, de fapt. Aș vrea ca în fiecare întâlnire pe care o vom avea să
limpezim împreună de unde nouă cinstea aceasta să postim de dragul Învierii
Mântuitorului Hristos.
Ne despărțim de o duminică
grea, o duminică dificilă pentru că ne aduce aminte de unde plecăm, de
alungarea din Rai. Suntem chemați să nu fim ca Adam și Eva, dar până la urmă să
fim după chipul și asemănarea lui Dumnezeu Cel care pe Adam și Eva chemându-i
la Sine, iar aceștia goi fiind, rușinându-se, promite și ridicarea păcatului
din mijlocul lor și redăruirea dimensiunii nemuritoare întru care postim, întru
care viem, întru care înviem. De aceea, îmi îngădui să vă spun: postiți cu
zâmbetul! Postiți cu dragoste! Postiți cu bucurie! Nu suntem niște „looseri” de
Dumnezeu, ci suntem cei care primindu-L pe Hristos de partea noastră, știm că
postim de dragul Lui și pentru împlinirea în El.
Săptămâna aceasta ne va chema
la o frumoasă deschidere de inimă, la o întâlnire cu canoane, cu rugăciuni, cu
cântări speciale, mai cu seamă cu efortul acesta de a ține bine închis
eșantionul de consumism pe care îl avem fiecare dintre noi în casă –
frigiderul. Nu e vorba doar să nu mâncăm, ci e vorba și să nu ne lăsăm mâncați
de ură, de răutate, de neatenție, de lipsă de dragoste în raport cu oamenii.
Poate că vom posti mai cu înțelepciune dacă ne aducem aminte în ce vremuri
trăim, cât de grea este de înfruntat această perioadă, cât de dificil ne este
să rămânem oameni când ceilalți ne cer să fim ne-oameni.
Vă rog să vă concentrați pe
icoane, nu pe ecrane de televiziune. Să vă concentrați pe cuvinte, nu pe
vorbărie. Pe rugăciune, nu pe bârfă, nu pe ură, nu pe minciună, nu pe delațiune
duhovnicească. Să vă concentrați pe ce ne-a dat Hristos mai de preț: așteptarea
Învierii. Postim pentru că așteptăm să ne întâlnim cu Domnul Cel înviat. Nu
postim ca niște oameni înfrânți. Nu postim, dacă vreți, cu brațele coborâte a
umilință și a înfrângere, ci postim ca niște oameni curajoși, ca niște oameni
care știm că Îl avem de partea noastră pe Domnul Hristos. În lume știm că sunt
ispite, ca și în viețile noastre, dar Dumnezeu ne vrea îndrăzneți în postire.
Sfânta cântare a Triodului ne
îndeamnă să intrăm în stadionul virtuților, în această încercare de a ne
exercita și de a ne exersa în virtuțile care ne țin vii. De aceea îi frumoasă perioada
aceasta a postului. E ca o sală de sport – mi-ar fi plăcut să o spun eu, dar a
spus-o Sfântul Ambrozie cu sute de ani înainte –, o palestră spirituală, o sală
în care învățăm să ne dezvoltăm conștiința, lucrarea și virtuțile de care avem
nevoie ca văzându-l pe Domnul Hristos să nu-L confundăm. Și, mai cu seamă, să
nu confundăm alți dumnezei ce se prezintă atât de minunat înaintea noastră cu
Dumnezeul nostru Cel viu.
În taina aceasta a deschiderii
postului trăim, de fapt, și măsura duhovniciei pe care fiecare dintre noi am
asumat-o. E înțelept Dumnezeu. Nu ne-a chemat dintr-o dată să urcăm pe o pantă
abruptă, ci de fiecare dată ne face câte o oprire, ne face câte o stație în
care să ne oprim, să ne tragem sufletul și să mergem cu discernământ mai departe.
De fapt, ce ne cere cu adevărat postirea este să ne recăpătăm discernământul,
discreția, bunul simț de a fi creștini ortodocși.
Mă rog la Dumnezeu să fim
sănătoși toți și să putem să ducem cu frumusețe provocarea aceasta a postului
la îndeplinire. E o provocare să dobândim virtuți, să lucrăm cu ele. Să punem
mâna pe Scriptură și să citim. Să nu ne temem să ne rugăm. Să ținem Psaltirea
aproape de sufletul nostru și măcar de un verset din acelea să ne agățăm.
„Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” (Psalmul 50, 1). Să înțelegem că
singura certitudine care ține lumea este mila lui Dumnezeu și din ea ne hrănim
toți. Țineți minte că la Facere se spune: „a fost seară și a fost dimineață:
ziua întâi” (Facerea 1, 5). Așa va fi în fiecare zi din postul acesta, care e o
cincizecime de zile în care ne sporim iubirea. Să mergem! Ierusalimul se vede
de departe“ (Pr. Constantin Necula)
