miercuri, 28 octombrie 2020

Publicat la 10/28/2020 10:34:00 a.m. de

CNI a demarat procedura privind contractarea proiectării și execuției bazei sportive de la Școala 7

Compania Națională de Investiții va construi o bază sportivă în cartierul Gura-Câmpului. Aceasta va fi amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7, pe o suprafață de 1.508 metri pătrați. Baza sportivă va cuprinde un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei, tenis, o clădire pentru vestiare, alei pietonale și spații verzi. La începutul lunii octombrie a fost demarată procedura privind contractarea proiectării și execuția lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiții.

Baza sportivă din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7
va avea o suprafață de 1508 metri pătrați

Municipiul Mediaș a solicitat, la sfârșitul anului trecut, aprobarea finanțării din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, pentru proiectul tip constând în construirea unei baze sportive tip 2 la Școala Gimnazială nr. 7, situată pe strada 1 Decembrie nr. 34. În luna iunie 2020, s-a primit din partea Companiei Naționale de Investiții informarea oficială cu privire la introducerea obiectivului menționat pe lista sinteză a subprogramului „Complexuri Sportive”, prin Ordinul nr. 2461/2020 al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Au predat amplasamentul

În ședința ordinară a Consiliului Local Mediaș din luna iulie 2020, a fost aprobată, prin hotărârea nr. 186, predarea către ministerul de resort a amplasamentului aferent construcției, precum și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții. „În luna iunie s-a primit din partea Companiei Naționale de Investiții informarea oficială cu privire la introducerea obiectivului pe lista sinteză a subprogramului «Complexuri Sportive». În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din luna iulie, s-a aprobat predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a amplasamentului aferent construcției, precum și asigurarea condițiilor în vederea efectuării lucrărilor”, a explicat viceprimarul Christine Thellmann.

Se stabilește constructorul

La începutul acestei luni, Compania Națională de Investiții a demarat procedura privind contractarea proiectării și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții. Practic, lucrările efective vor demara anul viitor în cartierul Gura-Câmpului. „La începutul lunii octombrie 2020, Compania Națională de Investiții a demarat procedura privind contractarea proiectării și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții amintit”, mai spune Thellmann.

Facilități moderne

Baza sportivă din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 7 Mediaș va avea o suprafață de 1508 metri pătrați. Aceasta va cuprinde un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei, tenis o clădire pentru vestiare, alei pietonale și spații verzi. Suprafața minimă de teren necesară construirii este de aproximativ 1.508 metri pătrați, dimensiunile minime fiind lungime de 58 metri și lățime de 26 metri. Baza sportivă va avea următoarele funcțiuni, teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis cu dimensiunile de 20 metri x 40 metri și clădire vestiare”, se arată în descrierea bazei sportive realizată de Compania Națională de Investiții. 

    Trimite prin e-mail