sâmbătă, 26 septembrie 2020

Publicat la 9/26/2020 06:19:00 a.m. de

Suplimentare bugetară la ANAR

Bugetul Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) a fost suplimentat cu 215 milioane de lei, fondurile fiind folosite pentru continuarea investiţiilor în infrastructura strategică de apărare împotriva inundaţiilor, a anunţat, ieri, instituţia.

„În şedinţa din data de 24 septembrie, Guvernul a aprobat Hotărârea cu privire la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Prin acest act normativ, bugetul ANAR este suplimentat cu fonduri importante care vor fi investite în infrastructura strategică de apărare împotriva inundaţiilor. Astfel, au fost alocaţi suplimentar 65 milioane lei (credite bugetare şi fonduri rambursabile alocate prin programul de finanţare BDCE) şi 150 de milioane de lei, sumă reprezentând creditele de angajament. În urma adoptării acestui act normativ, ANAR poate continua lucrările de investiţii aflate în derulare”, se menţionează în comunicatul ANAR citat de AGERPRES.

Totodată, Administraţia poate iniţia procedurile de achiziţii publice, în vederea contractării unor noi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. Lucrările se vor realiza în zonele afectate de fenomenele hidrometeorologice extreme care s-au înregistrat în ultimii doi ani de zile.

„(…) Prin prisma responsabilităţilor care ne revin, dar şi a rolului strategic pe care îl are ANAR, este de datoria noastră să implementăm politici publice concrete de susţinere a investiţiilor majore în infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor. Iată că, până acum, demersurile noastre nu au fost în zadar şi vom reuşi, în anii care vor urma, să finalizăm lucrări hidrotehnice de importanţă strategică care generează progres socio-economic şi contribuie la dezvoltarea societăţii în ansamblu”, a declarat Ervin Molnar, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

    Trimite prin e-mail