marți, 11 februarie 2020

Publicat la 2/11/2020 04:34:00 p.m. de Anonim

Constantin Șovăială (PNL): „Ani întregi, PSD i-a mințit pe medieșeni!”


Secretarul general al PNL Sibiu, deputatul Constantin Șovăială, susține că, în sfârșit, medieșenii au la București susținerea pe care o merită, după ce ani de zile au fost mințiți.


„Ani întregi, PSD i-a mințit pe medieșeni! Guvernul PSD a ignorat proiectele Mediașului, a fost nepăsător la inițiativele Primăriei Mediaș și a mimat implicarea. Cel pe care medieșenii l-au trimis în Parlament ca să lupte pentru ei, ca să ajute administrația și să spună apăsat care sunt nevoile orașului, încasează peste două mii de euro lunar degeaba. Este inacceptabil ca PSD, într-o guvernare întreagă, să nu miște nimic pentru acest oraș!”, a spus Constantin Șovăială, completând că România are nevoie de un restart.
„Restartul îl reprezintă alegerile anticipate! România trebuie să scape de cei care au tăiat frunză la câini ani de zile, care nu și-au reprezentat cetățenii, ci pe liderii pușcăriabili. Întoarcerea la electorat este singurul lucru responsabil de făcut!”, afirmă Constantin Șovăială.
Deputatul liberal susține că Guvernul PNL a deblocat în câteva luni proiecte ale Mediașului care erau blocate de ani de zile, precum centura ocolitoare sau locuințele pentru tineri.
„Primarul Mediașului este cel care duce o luptă continuă pentru acest oraș, a făcut-o și înainte de Guvernul PNL, dar s-a lovit de un dezinteres total și o face și acum. Gheorghe Roman a discutat împreună cu doamna vicepremier Raluca Turcan la toate ministerele de care depind proiecte ale Mediașului și s-a reușit astfel deblocarea tuturor situațiilor uitate de PSD prin sertare. Mediașul are acum, la București, un partener la nivel de Guvern și rezultatele nu vor întârzia să apară”, spune Șovăială.
Parlamentarul liberal speră ca România să ajungă cât mai rapid la anticipate, astfel ca oamenii să-și poată spune cuvantul.
„PSD nu vrea anticipate fiindcă se teme că oamenii își vor aduce aminte cine s-a pozat cu Dragnea, cine i-a mințit, cine a făcut sluj pentru a-și păstra avantajele. PNL, însă, are o responsabilitate față de cei care l-au votat la europarlamentare, față de cei are l-au votat pe Klaus Iohannis și au susținut referendumul pentru Justiție și cărora le-am promis o Românie normală. Ei bine, construcția nu poate începe decât de la oameni, cu întoarcerea la vot!”, a declarat deputatul PNL Constantin Șovăială.
    Trimite prin e-mail