sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Publicat la 1/11/2020 09:13:00 a.m. de Redacţie

Gaz Metan a început pregătirea


Gaz Metan s-a despărțit de doi jucători, iar la capitolul veniri, există deocamdată o singură noutate. Astfel, fundașul Mite Cikarski și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Gaz Metan, în timp ce mijlocașul Darius Olaru s-a prezentat la reunirea vicecampioanei FCSB. În ceea ce privește venirile, singura noutate de până acum este atacantul Ioan Hora.


Alex PÎNTEA

Lotul Gazului Metan a început pregătirea pentru partea a doua a campionatului Ligii I. Ei vor efectua în stațiunea iberică Marbella un cantonament de două săptămâni. În această perioadă ei vor disputa șase jocuri de verificare al căror program nu a fost deocamdată definitivat. „Ne vom deplasa în Spania pentru un cantonament de două săptămâni. Este cel mai comprimat calendar cu care eu am fost forțat să lucrez, la care trebuie să mă adaptez, pentru că perioada de pregătire este foarte scurtă, noi pe 31 ianuarie debutăm oficial. Din acest motiv periodizarea, strategia pentru perioada aceasta, etapele pregătirii le-am gândit cu staff-ul într-o manieră mai practică, mai pragmatică, în sensul în care am apelat la mai multe jocuri amicale față de trecut, în speță șase meciuri“, a explicat tehnicianul Edi Iordănescu. 

Cine vine, cine pleacă

Gaz Metan nu va schimba prea mulți jucători în pauza de iarnă. Până în prezent, alb-negrii s-au despărțit de Cikarski și Olaru. La capitolul veniri, singura noutate este Hora. Fundașul Mite Cikarski și-a reziliat pe cale amiabilă cu Gaz Metan, în timp ce mijlocașul Darius Olaru a fost prezentat marți pe pagina oficială a vicecampioanei FCSB. Atacantul Ioan Hora a semnat duminică seara un contract valabil pentru următoarele șase luni, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. 


Negocieri pentru prelungire 

Gaz Metan are un sezon foarte bun în Liga I, pe care dorește să îl încununeze cu o participare în premieră în play-off, care ar răsplăti astfel munca echipei. Președintele Ioan Mărginean spune că artizanii acestor rezultate deosebite sunt jucătorii și staff-ul tehnic condus de Iordănescu, omul care a crezut și a impus acest obiectiv încă de la începutul sezonului. Din acest motiv, conducerea clubului i-a propus prelungirea contractului pentru încă trei ani. „În opinia noastră, performanța vine din continuitate, din seriozitate, din pasiune și din munca bine făcută. Tehnicianul Edi Iordănescu are contract cu Gaz Metan până în data de 30 iunie 2020. Pentru că ne dorim continuitate, rezultate din ce în ce mai bune, ne dorim să scriem o nouă pagină în istoria clubului, într-un an aniversar, am început negocierile cu acesta în vederea prelungirii contractului pentru încă trei ani“, a explicat Mărginean.
    Trimite prin e-mail