joi, 12 decembrie 2019

Publicat la 20:40:00 de

Calendare „eco“



Societatea ECO-SAL a început distribuirea calendarelor care conţin datele de colectare ale deșeurilor. 

Calendarele trebuie păstrate până la sfârşitul anului 2020, iar datele care sunt înscrise în acest calendar trebuie respectate cu strictețe. Fiecare casă a primit sau urmează să primească în cutia poștală un calendar, iar la avizierul fiecărei scări de bloc a fost afișat câte un calendar, astfel încât locatarii să aibă acces la programul de colectare stabilit.
„Calendarele sunt personalizate pentru fiecare zonă a municipiului. Până la finalul anului 2019, se vor distribui calendarele la toate gospodăriile. Precizăm faptul că sunt cazuri în care, din cauza câinilor care păzesc proprietăţile, nu am avut acces la cutia poştală, astfel că îi rugăm pe locuitorii acelor imobile să se prezinte la sediul nostru în vederea ridicării calendarului sau să acceseze calendarul pe site-ul nostru, www.eco-sal.ro“, spune Anca Burian, purtătorul de cuvânt al societății ECO-SAL. (A.P.)
    Trimite prin e-mail