joi, 21 noiembrie 2019

Publicat la 11/21/2019 06:52:00 p.m. de Anonim

Urmărire ca în filme prin Mediaș

Un tânăr din comuna Ațel, băut la volan, a fugit de poliție.


În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:05, un echipaj al Poliției Rutiere care desfășura activități preventiv-reactive pe raza localității Dumbrăveni a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism, prin folosirea semnalelor luminoase și acustice. Deși, inițial, șoferul a încetinit, atunci când agentul de poliție a coborât din autospecială a demarat în trombă.

Băut la volan

„S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, fiind depistat după aproximativ 2 kilometri, staționat în afara localității Hoghilag, pe un teren extravilan. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Ațel, se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta avea o alcoolemie de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar polița obligatorie de răspundere civilă RCA era expirată. Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală. Totodată, s-a procedat la reținerea plăcuțelor și a certificatului de înmatriculare ale autoturismului, conform Legii 132/2017”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail