vineri, 29 noiembrie 2019

Publicat la 16:24:00 de Redacţie

Succes meritat în deplasare


CSM Mediaș a obținut o victorie importantă la Galați.

Formația lui Mihai Popa și Dan Popa s-a impus cu 85-72 în fața lui CSM Galați. Înaintea acestei partide, cele două combatante aveau fiecare câte cinci victorii și o înfrângere. În urma acestui succes, CSM Mediaș a urcat pe poziția a doua a clasamentului Grupei B a Ligii Naționale de Baschet Masculin.  Primul sfert al partidei disputat sâmbăta trecută la Galați a fost unul echilibrat, iar formația gazdă l-a încheiat cu avantaj minim, scor 22-21. Au urmat alte zece minute echilibrate, iar la pauza mare CSM Mediaș a avut avantaj de două puncte pe tabela de marcaj, scor 37-35. În sfertul al treilea, ambele echipe au fost eficiente în faza ofensivă, iar CSM Galați a condus cu 61-60 la intrarea în decisiv. Cele două formații au mers cap la cap până în ultimele două minute și jumătate, atunci când medieșenii au reușit să se desprindă decisiv pe tabela de marcaj și să câștige cu 85-72. Jacob Gibson a fost cel mai bun om al Mediașului, cu 20 puncte reușite, la care a adăugat 4 recuperări și 3 pase decisive. Titus Nicoară a fost aproape de double-double, având 13 puncte, 9 recuperări și o pasă decisivă, iar Stefan Nikolic a avut tot 13 puncte, 2 recuperări și 7 pase decisive.
Miercuri seara, CSM Mediaș a întâlnit în Sala Sporturilor Dinamo București, în prima manșă a turului secund din Cupa României. Partida era în derulare la ora închiderii ediției. (A.P.)
    Trimite prin e-mail