vineri, 8 noiembrie 2019

Publicat la 11/08/2019 08:00:00 a.m. de Anonim

Măsuri pentru alegeri

Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanei Mediaș va avea un program special de lucru cu publicul la sfârșitul acestei săptămâni.

Astfel, medieșenii și locuitorii din localitățiile arondate serviciului, cu acte de identitate expirate, le vor putea preschimba atât sâmbătă, cât și duminică, în ziua desfăşurării alegerilor prezidențiale. Medieșenii se pot prezenta în zilele de 9 și 10 noiembrie, pentru a solicita noi acte de identitate, necesare exercitării dreptului la vot. Măsura prelungirii programului la evidența populației a fost luată în scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerea președintelui României.

Urna mobilă

Persoanele care nu se pot deplasa la secțiile de vot pentru a-și exprima opțiunea la alegerile de duminică, din motive de sănătate sau judiciare, pot solicita urma mobilă până în preziua votului. Votul prin intermediul urnei speciale se poate exercita în baza unei cereri scrise formulată de alegători care se depune cel mai târziu în preziua alegerilor, adică sâmbătă, 9 noiembrie, respectiv 23 noiembrie pentru al doilea tur de scrutin. Cererile scrise formulate de alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate vor fi însoțite de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile. (A.P.)
    Trimite prin e-mail