luni, 2 septembrie 2019

Publicat la 10:56:00 de

Prețurile alimentelor, în continuă creștere


Față de luna decembrie a anului trecut, în lunile iulie și august ale anului curent, prețurile alimentelor au crescut cu aproape 5%, potrivit Institutului Național de Statistică, care vorbește despre o creștere de 4,4%.



Cele mai mari scumpiri au fost în rândul legumelor, acolo unde prețurile au crescut cu 24% față de anul trecut. Cea mai mare scumpire din luna decembrie și până acum a fost la cartofi, unde prețul a crescut cu peste 50%. Asociațiile micilor producători acuză numărul mare de intermediari pentru prețurile mărite și solicită soluții pentru desfacere. Unele asociații sprijină asocierea fermierilor în încercarea acestora de a deveni furnizorii lanțurilor mari de supermarketuri.

Având în vedere aceste aspecte, europarlamentarul Daniel Buda a solicitat Comisiei Europene să îi comunice care sunt instrumentele de care dispune instituția europeană pentru a facilita desfacerea produselor alimentare direct de către producători. Cu puțin timp în urmă, eurodeputatul a primit un răspuns din partea comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, care i-a transmis următorul mesaj: Comisia este conștientă de transmiterea asimetrică a prețurilor de-a lungul lanțului valoric agroalimentar, ceea ce implică faptul că nu întotdeauna creșterea prețurilor la alimente conduce la prețuri mai bune pentru producători, în special pentru cei mici.

„Politica de dezvoltare rurală oferă diverse instrumente de sprijin pentru a facilita vânzarea directă de produse agricole de către agricultori și, în general, pentru a consolida puterea lor de piață în cadrul lanțului de aprovizionare. În acest scop, statele membre pot include în programele lor de dezvoltare rurală sprijin financiar pentru a adera la sisteme de calitate, pentru a oferi valoare adăugată produselor agricole, pentru a le promova pe piețele locale și în circuitele scurte de aprovizionare, pentru grupurile și organizațiile de producători și pentru asociațiile interprofesionale”, se arată în răspunsul comisarului european.

„Cooperarea dintre producători este deosebit de importantă, deoarece îi ajută pe agricultori să facă față provocărilor de pe piață și să-și consolideze capacitatea de negociere în ceea ce privește comercializarea, plasarea în comun a mărfurilor pe piață, centralizarea vânzărilor și aprovizionarea angrosiștilor. Oportunitățile concrete de finanțare sunt sub formă de investiții în capitalul fizic și uman, precum și pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare. Aceste forme de sprijin sunt incluse și în propunerea Comisiei privind politica agricolă comună (PAC) după 2020”, susține Phil Hogan.

„Mai mult, Directiva (UE) 2019/6331 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar a fost adoptată în aprilie 2019. Directiva interzice practicile comerciale neloiale, cum ar fi plățile întârziate pentru produsele perisabile, anulările în ultimul moment și modificările unilaterale sau retroactive aduse acordurilor de furnizare și îi protejează pe furnizorii mai mici de omologii lor cumpărători mai mari. Statele membre vor trebui să transpună directiva în legislația națională până în aprilie 2021 și să o aplice 6 luni mai târziu”, conchide comisarul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
    Trimite prin e-mail