joi, 4 aprilie 2019

Publicat la 4/04/2019 02:19:00 p.m. de Redacţie

Primarul din Șeica Mare, apreciat de liberali


Deputatul PNL Constantin Șovăială a ținut să-i mulțumească pentru implicare primarului comunei Șeica Mare, Nicolae Șușa.


Zilele trecute, comuna a fost vizitată de deputații liberali Constantin Șovăială și Nicolae Neagu, precum și de Marcel Luca, președintele Consiliului Județean.
„Administrațiile liberale sunt în top și oamenii aleși niciodată nu vor dezamăgi comunitatea. Totodată, am rugămintea la cetățeni să păstreze legăturile cu decidenții politici și să le atragă atenția atunci când greșesc, să le spună despre probleme și ce soluții s-ar putea implementa în comunitatea lor. Nu vă așteptați ca decidenții politici să le știe pe toate. Toți suntem oameni și ar trebui să fim mai răbdători, mai toleranți, înțelegători și să venim în sprijinul societății. Doar prin implicare putem rezolva problemele și să creștem nivelul de trai într-o comunitate. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru participare și să știți că în mine veți avea de fiecare dată un sprijin. Din 2016 de când am fost ales și până în prezent, activitatea mea s-a bazat cel mai mult pe comunicare, pe dialog cu comunitatea și cu decidenții politici locali din Sibiu. Am demonstrat și voi demonstra în continuare că mă implic și că îmi fac treaba cu responsabilitate“, a declarat Șovăială.
Totodată, acesta s-a declarat convins că PNL va câștiga alegerile, în 2020, și în acele localități unde acum nu are primari și majoritate în Consiliul Local. (A.L.)
    Trimite prin e-mail