foto: Matthias Belean
|
Orașul Dumbrăveni a găzduit, duminică, 23 septembrie, Festivalul Toamnei și Ziua Fermierului.
Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Dumbrăveni s-a bucurat de participarea ministrului Turismului, Bogdan Trif. Ministrul l-a felicitat pe primarul Emil Dârloșan pentru sprijinul acordat producătorilor locali în promovarea produselor autohtone, dar și pe aceștia din urmă pentru munca depusă pentru produsele aromate și gustoase pe care le-au avut expuse pe standuri. De asemenea, Trif i-a îndemnat pe localnici să meargă la referendumul din octombrie.
Cei prezenți au avut ocazia să guste și să se aprovizioneze cu legume și fructe, proaspete și ieftine, direct de la producătorii agricoli.
Totodată, participanții s-au bucurat de un program artistic bogat, prezentat de Luminița Dejan. Invitat special a fost Nicolae Furdui Iancu, iar pe scena din centrul orașului au mai evoluat: Lorena Filipescu, Mihai Șuteu, Nelu Sămărtean, Cristina Ciotloș, Coralia Costea, Mircea Marcoș, Ioana Bogdan, Luminița Dejan, Diana și Bianca Crețu, Nelu Șopterean, ansamblul „Purtata“ Mediaș și formația „Megatone“ Cristuru Secuiesc. (A.C.F.)