Galeria Cirus găzduiește expoziția de grup intitulată „Simbol și estetică în cusăturile și țesăturile românești contemporane”.
Expun pe simeze medieșeanca Andreea Bușoiu, alături de alte absolvente ale cursului de cusături tradiționale organizat de Fundația Prințul Charles. Este vorba de Lina Jucan, din Gura Humorului, Liana Stoica, din Ocna Mureș, Manuela Mujdei, din Brașov, Elena Nedelea, tot din Brașov, Geanina Stan și Dumitra Popa, din Comana, Valerica Gherasim, din Constanța, Ana A. Negru, din Brașov, Laura Florescu, din Brașov și Maria Scambavia, din Buzău.
Vernisajul expoziției a fost organizat de către Uniunea Artiștilor Plastici filiala Mediaș și Galeria de artă Cirus. Medieșenii pot vedea această expoziție până în data de 12 mai. (A.P.)