vineri, 9 februarie 2018

Publicat la 2/09/2018 02:24:00 p.m. de Anonim

Întăriri de la Mediaș pentru FC Hermannstadt


Mijlocaşul central Cristian Danci este al treilea jucător de la Gaz Metan Mediaș care ajunge la FC Hermannstadt. 


Cosmin PAL

În vârstă de 29 de ani, Danci s-a născut la Reșița și este ultimul transfer al iernii la clubul sibian. Are în palmares aproape 100 de partide jucate în Liga 1, iar în actualul sezon a evoluat în 20 de meciuri de campionat pentru gruparea medieșeană. De-a lungul carierei, Danci a evoluat pentru echipele FCU Politehnica II Timișoara, Liberty Salonta, FC Bihor Oradea, Fortuna Brazi, AFC Fortuna Poiana Câmpina, Metalul Reșița, FC Botoșani, Șoimii Pâncota și Gaz Metan Mediaş.

FC Hermannstadt primește vizita FCSB 

La începutul acestei săptămâni s-a stabilit programul sferturilor Cupei României. Astfel, meciul FC Hermannstadt - FCSB se va juca miercuri, 28 februarie. Federația Română de Fotbal a publicat, pe site-ul oficial, programul sferturilor de finală ale Cupei României. Conform acestuia, meciul dintre FC Hermannstadt și FCSB va avea loc la Sibiu, pe Stadionul Municipal. Partida este programată miercuri, 28 februarie, de la ora 18.30, și se va desfășura în nocturnă. Președintele clubului sibian, Teodor Birț, a declarat că pregătirile pentru închirierea instalației de nocturnă sunt în grafic. „Ne bucurăm că am reușit să găsim resursele pentru a organiza acest meci la Sibiu. Suporterii noștri merită să asiste din tribunele Stadionului Municipal la un astfel de meci. Pregătirile pentru dotarea arenei din Parcul Sub Arini cu instalația de nocturnă pe care o vom închiria pentru jocul cu FCSB sunt în grafic”, a spus Birț.
    Trimite prin e-mail