vineri, 9 februarie 2018

Publicat la 2/09/2018 02:57:00 p.m. de Anonim

Eleganță și rafinament în Mediașul comunist. Povestea unei mari iubiri... pe patru roți


Un autoturism de fabricație străină, mai ales dacă vorbim de altul decât mărcile produse în țările din blocul comunist, era o raritate pe străzile noastre în anii ’70-’80. Iar dacă ne gândim la un autoturism franțuzesc Citroen DS 21, cu alură de aristocrat, care „mirosea“ a occident de la o poștă, cu formă aerodinamică, cu eleganță și rafinament, chiar putem spune că era o apariție spectaculoasă pe șoselele patriei. Medieșeanul Titus Onuțu a fost posesorul unei astfel de „bijuterii”, iar Citroenul încă îi bântuie amintirile.


Milu OLTEAN

La apariția pe piață a modelului de Citroen DS, specialiștii din domeniu n-au contenit cu laudele în fața unei mașini considerată o capodoperă a anilor ’60. Unii au comparat-o cu marile catedrale gotice, alții au spus că e căzută din cer, nu puțini i-au admirat designul progresist. Imaginați-vă în România comunistă o mașină cu o formă de rechin sau poate de navă spațială, un uriaș confortabil, echipat cu frâne pe disc rotund, cu suspensie hidro-pneumatic, cu înalțime reglabilă pentru diferite stiluri de condus, pe străzile patriei, patrulând printre mașinile din țările „vecine și prietene“. Medieșeanul Titus Onuțu a trăit senzația de a conduce o mașină de clasă în România sumbră a anilor ’80, iar amintirea acelor vremuri îi stârnește și acum nostalgii.


Vis din copilărie

Onuțu își aduce aminte că, în 1961, avea 10 ani și își petrecea vacanțele în Sibiu, la tatăl său. Copilul de atunci se pierdea pe străzile înguste din centrul vechi și se plimba cu tramvaiul, dar mai ales poposea pe lângă hotelul „Împăratul Romanilor“. Acolo, cete de copii se îngrămădeau să admire mașinile turiștilor străini. Într-una din zile, Titus a pus ochii pe o mașină, care l-a cucerit din prima. „Veneau turişti străini, erau maşini, dar întotdeauna stăteam la distanţă şi priveam. Era un spectacol. La un moment dat, am văzut o maşină parcată, era specială şi mi-a plăcut foarte tare. Mergeam de multe ori să o văd, dar nu ştiam ce e. Eram tare supărat când nu era acolo şi mă întrebam cine mi-a luat-o. Mă atașasem, de parcă era a mea. Era de culoarea bej, culoarea pielii umane, şi mi-am şoptit în barbă că, atunci când voi fi mare, maşină de aceea o să am. Era celebrul Citroen DS 21”, își aduce aminte medieșeanul. Acesta spune că în anii care au urmat mașina era deja celebră în filme și uneori putea fi zărită pe șoselele patriei. Foarte, foarte rar. „Pe şoselele noastre erau doar maşini sovietice: Moskvich, Volga şi Warszawa Pobeda. Dar erau deja şi filme franţuzeşti, în care apărea acest model de maşină. Dacă filmul rula de zece ori, eu mergeam de unsprezece ori să-l văd, numai de dragul maşinii”, ne-a povestit Onuțu.


Goana după mașină

Titus își aduce aminte că în 1980 era la serviciu şi i-a căzut privirea pe un ziar în care se anunţa o licitaţie de maşini, la Bucureşti. Era vorba de maşini străine abandonate, fie de studenţi străini, ambasade sau diferite persoane. Anunțul titra sec: „ICL Universal de pe strada Teiuş scoate la vânzare maşinile...“, erau enumerate vreo 45, iar în listă se aflau și două Citroen DS 21. „Am sărit ca ars! Aveam bani, eram angajat, cântam şi am zis că e momentul. M-am informat de procedură, am plătit vreo 7.000 de lei la CEC, adică 10 la sută din preţul maşinii, şi am plecat cu avionul de la Sibiu la Bucureşti. Am mers undeva în zona străzii Lipscani, unde era licitaţia. Sala plină, mai ales echipe de mecanici, tinichigii şi vopsitori, care cumpărau, retuşau şi revindeau. Eram cu mintea tulburată. Văzusem deja maşina pe strada Teiuş, era argintie, o nebunie... A ajuns licitaţia la maşină, dar am fost refuzat la licitaţie, pentru că cei 10 la sută trebuiau plătiţi la CEC Bucureşti și eu plătisem la Mediaș. Am stat înfrigurat, dar, spre norocul meu, maşina nu s-a vândut. Am venit acasă şi am aşteptat altă licitaţie”, își amintește medieșeanul.

Șase licitații pentru Citroen

Titus a mers chiar de șase ori la București pentru Citroenul mult visat. La a doua licitație, a fost acceptat, dar, cum nu s-a mai înscris nimeni, s-a gândit să nu intre nici el în horă, prețul urmând să scadă la următoarea înfățișare. Mașina, chiar dacă nu era atractivă pentru oricine, din cauza pieselor de schimb aproape imposibil de găsit și a costurilor mari de întreținere, a atras totuși atenția și altor curioși. Titus se amuză și spune că s-a înțeles cu ei, ba chiar le-a făcut cinste la restaurant sau le-a plătit drumul de întoarcere acasă, numai ca să nu liciteze. „La a șasea licitație, prețul ajunsese la 18.900 de lei. Îmi aduc aminte că la ultima licitaţie n-am mai găsit bilet la avion, eram disperat. Am avut inspiraţia să sun din aeroport la agenţie, i-am explicat unei doamne toată povestea şi m-a ajutat. Am auzit la difuzoare cum sunt chemat la «Informaţii» şi am cumpărat biletul. Am ajuns la Bucureşti. Am intrat la licitaţie, sala plină, s-a ajuns la strigarea maşinii. Preţul era 18.900, iar la licitaţie trebuia să mai dai minim 100 de lei. Am oferit 19.100 lei şi au explodat toţi, că nu trebuie decât 100 să pun peste. Am insistat că aceea e oferta mea şi am aşteptat cu inima cât un purice, până ce s-a strigat că e a mea”, spune Onuțu.


Mașina, bibelou de porțelan

A fost o adevărată aventură şi aducerea maşinii la Mediaş, pentru că mașina nu funcţiona și a trebuit transportată cu un camion. Inițial, Citroenul a ajuns într-un garaj la Micăsasa, apoi la Mediaș. „Era undeva vara, spre toamnă. Am avut un noroc chior, pentru că un prieten venise cu o maşină identică din Germania, a lăsat-o aici, nu i-a mai trebuit, i-am dat o sumă de bani şi am luat piesele de pe ea. Am meşterit la maşină destulă vreme şi am insistat pe fiecare şurub, pe cosmetică, pe tot. Am vrut ca, atunci când ies din garaj, maşina să fie ceva de vis. Aşa a şi fost. Fiecare piesă a trecut prin mâinile mele şi a fost adusă la tinereţe. Deja mersese vestea în oraş de maşina mea şi au venit destui meşteri cu «firmă» mare, care când s-au uitat la motor au spus că mai bine mă scap de ea, să o vând pe bucăţi, pentru că e prea complicată şi nu o voi porni niciodată”, ne-a povestit Titus Onuțu. Tot ce a fost de lustruit, de aranjat, de retuşat la mașina fabricată în 1967, medieșeanul a meșterit cu mâna sa. Iar, în 1981, mașina era bibelou. „Între timp, am făcut permisul de conducere, iar în vara lui ’81 am scos maşina din garaj. Primul drum a fost la Sibiu, cu mama, soţia şi copiii. Am fost copleşit! Și acum mă trec fiori când îmi aduc aminte. Mai umblasem ca pasager cu maşini, dar senzaţia era incredibilă. Maşina avea suspesie hidro-pneumatică, era o încântare să o conduci. Nu simţeam gropi, denivelări, erai aşa de relaxat ca într-o barcă, pe valuri”, povestește Onuțu, cu aceeași încântare de acum 37 de ani.


Senzație pe drum

Citroenurile de acel tip erau rarisime în ţară, ce să mai vorbim de Mediaş. Maşina făcea o impresie puternică pe oriunde mergea. Cursa pedalei de frână era scurtă, maşina era silenţioasă, avea putere, o formă de poveste și avea darul de a face oamenii să se întoarcă după ea. „Am mers destul cu ea, cele mai lungi drumuri le-am făcut de câteva ori la Constanţa, la mare, cu familia. Oriunde mergeam, era un spectacol. Mă opreau miliţienii, politicoşi, să le arăt şi lor cum se înalţă maşina, pentru că maşina avea cinci poziţii, prin care se putea ridica. Era magnet, atrăgea toate privirile. Îmi aduc aminte cum făceam senzaţie în parcări în care erau şi maşini nemţeşti, dar în jurul maşinii mele se strângea lumea. Am avut oferte să o vând, chiar un tip din Târgu Mureş mi-a oferit 90.000 de lei. Eu am cerut 100.000, dar oricum nu am vrut să o vând”, povestește Onuțu. Acesta spune că, inevitabil, au apărut și defecțiuni, dar pe care le-a rezolvat cu ajutorul unui meșter de la atelierele „Ciclop“ din București, pe care îl plătea să vină special la Mediaș pentru mașină. 

Marea despărțire

În 1987, Titus spune că apăruse tentaţia unei mari schimbări în viaţa sa, iar pentru a strânge o sumă importantă de bani, a scos la vânzare mașina și un amplificator Marshall. Așa a fost jocul vieții. După câțiva ani, a încercat să-și răscumpere mașina, dar fără succes. „M-am despărţit greu de maşină, am fost bulversat... așa a fost atunci conjunctura. Am vândut-o la Deva, unui tip care la licitaţia de la Bucureşti a cumpărat celălalt model de Citroen. Omul mai venise la Mediaş, ne cunoşteam şi admira maşina şi modul în care am cosmetizat-o. Nici n-a stat pe gânduri, mi-a dat 70.000 de lei.... asta a fost. După 1989, mi-am luat un microbuz Mercedes şi m-am dus la om, în Deva, să-mi iau maşina înapoi, dar mi-a spus că maşina nu mai există, că a avut accident şi a făcut-o praf. În schimb, am mers pe urmele staţiei Marshall şi, din vânzător în vânzător, am reuşit să o răscumpăr de la cineva din Cristuru Secuiesc”, povestește Titus Onuțu. Nostalgia după Citroen, însă, a rămas. Iar visul că într-o zi va conduce din nou un Citroen DS 21 chiar îl umple de speranță. „Mă gândesc tot timpul la Citroen, mă uit pe site-uri de vânzări de maşini şi, probabil, dacă se va ivi o conjunctură favorabilă, voi mai ajunge să mai am odată un Citroen model DS21”, este convins Titus Onuțu.


Zeița franceză

Când a fost dezvăluit publicului, în 1955, Citroen DS a fost cu adevărat senzațional. O fuziune perfectă de inginerie inovatoare, materiale noi și design imaginativ, cu alte cuvinte: a prins starea de spirit a timpului. Citroen a avut 12.000 de comenzi în prima zi de spectacol la Paris, într-un moment în care Franța se lupta să-și recapete cursul vieții cotidiene. Dar aici vorbim despre un design futurist și extrem de franțuzesc, care a făcut oamenii mândri. Designul său a fost creat de Flaminio Bertoni, un desenator italian, artizan, pictor, sculptor și arhitect. Toate aceste creații Bertoni au fost proiectate sub directa conducere a lui André Lefebvre, un fost inginer de aviație, pilot de curse și designer de mașini de curse. DS-ul a primit în 1967 un facelift semnificativ, din partea unui arhitect în formare pe atunci, Robert Opron, care se angajase la Citroën cu doar cinci ani mai devreme. Însă Opron s-a descurcat de minune. Modificările aduse la faruri care se roteau în viraje pentru o vizibilitate mai mare, dar mai ales la „nasul“ mașinii, au făcut ca modelul să arate chiar mai mult a rechin. Între timp, DS s-a impus mai mult ca o mașină potrivită pentru familiile cu venituri medii și mai ales pentru arhitecți, designeri și ingineri: pentru ei a fost o expresie perfectă a designului modernist.


Charles de Gaulle, președinte al Franței între 1959 și 1969, nu putea avea decât cuvinte de laudă pentru modelul DS. În august 1962, când a scăpat unei tentative de asasinat, pe când era condus de la Palatul Elysee la aeroportul Orly prin suburbiile pariziene, o ploaie de gloanțe de mitralieră au spart cauciucurile DS-ului său, dar suspensia sofisticată a mașinii i-au permis să scape de la locul faptei cu viteză maximă, potrivit site-ului romaniaperoti.ro.


    Trimite prin e-mail