sâmbătă, 9 decembrie 2017

Publicat la 12/09/2017 09:56:00 a.m. de Anonim

Raluca Turcan: Judeţul Sibiu va pierde 100 de milioane de lei prin reforma fiscală



Preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a anunţat ieri că judeţul Sibiu va pierde anul viitor o sută de milioane de lei, în urma reformei fiscale, din care Mediașul peste 16 milioane.

"Anul 2018 pentru judeţul Sibiu: prin această falsă reformă fiscală, autorităţile publice locale din judeţul Sibiu vor pierde, la nivelul bugetelor celor 64 UAT-uri, nu mai puţin de 100 milioane lei în anul 2018! În proiectul de lege a bugetului de stat se prevede o majorare, nesemnificativă, a cotelor alocate bugetelor locale, de la 41,75% la 43%. Praf în ochi!", a spus Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă. 
Municipiul Sibiu va pierde peste 62 de milioane de lei, iar municipiul Mediaş, peste 16 milioane de lei, potrivit liderului local al liberalilor sibieni.  "Municipiul Sibiu va pierde enorm, adică peste 62,8 milioane lei. Municipiul Mediaş va pierde şi el peste 16 milioane lei, potrivit estimărilor preliminare. Pentru oraşele mici şi pentru comune chiar dacă diminuările par a fi mai mici în sume absolute, pentru dimensiunea redusă a bugetelor lor impactul va fi devastator. Vă rog să-mi permiteţi să dau numai câteva exemple: oraşul Cisnădie pierde peste 2,5 milioane lei, oraşul Avrig pierde aproape 2 milioane lei, oraşul Tălmaciu pierde peste 1,3 milioane lei", a arătat preşedintele PNL Sibiu. 
Turcan afirmă că "nu este localitate din Sibiu şi din România care să nu piardă resurse financiare consistente din impozitul pe venit. Am spus că, la nivel naţional, aceste pierderi sunt de 5,8 miliarde lei. Nu o spun eu! O spune proiectul de buget publicat de Ministerul Finanţelor Publice!" 
Consiliul Judeţean Sibiu va pierde 27 de milioane de lei, aceasta fiind pierderea din cota de 11,25% de impozit pe venit, potrivit Ralucăi Turcan.
    Trimite prin e-mail