luni, 16 octombrie 2017

Publicat la 10/16/2017 07:10:00 p.m. de Redacţie

Atena, o nouă destinaţie de pe Aeroportul Internaţional Cluj



Aeroportul Internațional Cluj anunţă astăzi o nouă destinaţie regulată ce va fi operată de pe aeroport începând cu sezonul de vară 2018, respectiv capitala Greciei, Atena.

Zborurile vor fi operate în premieră de pe Aeroportul Internaţional Cluj şi vor fi disponibile prin intermediul a 2 operatori aerieni, Aegean Airlines şi Wizz Air. 
Compania de linie Aegean Airlines, cea mai bună companie regională din Europa şi membră a puternicei alianţe de operatori aerieni Star Alliance, este cel mai mare operator aerian al Greciei şi va opera pentru prima dată zboruri regulate de la Cluj, devenind în acest fel cel de-al 8-lea operator aerian de pe Aeroportul Internaţional Cluj.
Astfel, începând cu sezonul de vară 2018, zborurile pe relaţia Cluj-Napoca – Atena – Cluj-Napoca, se vor opera cu o frecvenţă de 5 zboruri/săptămână, în zilele de marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică.
Programul zborurilor pentru fiecare operator aerian în parte va fi după cum urmează:


Zborurile regulate sezoniere ce vor fi operate de noua companie Aegean Airlines vor asigura atât legătura directă cu capitala Greciei, Atena, cât şi zboruri de conexiune spre insulele greceşti şi Grecia continentală. Ruta Cluj-Napoca – Atena va oferi o mulţime de posibilităţi de conexiune spre destinaţii din ţările învecinate Greciei, precum Cipru, dar şi spre destinaţii din Orientul Mijlociu. 
În prezent, Aegean Airlines, oferă pasagerilor săi o reţea compusă din 153 de destinaţii din întreaga lume (31 destinaţii interne şi 122 internaţionale) localizate în 44 de ţări diferite. Reţeaua de rute extrem de variată permite conectarea facilă cu minunatele insule greceşti, prin intermediul zborului direct, Cluj-Napoca – Atena, disponibil de 3 ori pe săptămână, în sezonul de vară 2018.
Mai multe detalii privind preţul biletelor şi modalitaţile de rezervare se găsesc pe www.aegeanairlines.gr şi www.wizzair.com.
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj este al doilea aeroport din România din punct de vedere al pasagerilor transportați, după  Aeroportul Internațional “Henri Coandă“ București, iar pentru anul 2017 estimează faptul că va înregistra un trafic cuprins între 2,7-3 milioane de pasageri.
Aegean Airlines este membră Star Alliance şi totodată cea mai mare companie aeriană din Grecia, furnizând de la începutul anului 1999 şi până în prezent, servicii complete şi de calitate superioară de transport aerian, pe trasee de tip scurt și mediu. În data de 23 octombrie 2013 compania aeriană a achiziționat Olympic Air şi prin urmare au fost facilitate frecvențe și conexiuni de zbor sporite, precum și acces sporit la insulele Greciei, inclusiv unele din cele mai îndepărtate, atât pentru vizitatori, cât și pentru greci. Compania investeşte în consolidarea prezenței internaționale și în susținerea turismului grec atât în Atena, cât și în aeroporturile regionale. În sprijinul acestui deziderat, programul de zbor din 2017 include o rețea de 153 de destinații, 122 internaționale în 44 de țări și 31 interne, cu 15.400.000 de locuri disponibile. Zborurile sunt efectuate cu una dintre cele mai tinere flote din Europa, cuprinzând 61 de aeronave, după investiția noastră recentă în noi aeronave Airbus A320ceo suplimentare. Ca rezultat al eforturilor companiei, în 2016 s-au transportat un total de 12,50 milioane pasageri, cu 7% mai mulți pasageri decât în 2015. În 2017 compania a fost numită "Cel mai bun transportator aerian regional din Europa" la Skytrax World Airline Awards, într-un studiu efectuat între peste 19,9 milioane de pasageri. Acest premiu - cu care compania grecească a fost onorată pentru al șaselea an consecutiv și al 8-lea an în total din 2009, este o confirmare suplimentară a calității înalte a serviciilor pe care le oferă clienților săi, care și-au manifestat încrederea în Aegean Airlines și au transformat-o în prima lor opţiune de călătorie.
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 86 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 550 de rute de la 28 de baze, ce asigură conexiunea între 144 de destinaţii din 43 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 3.300 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 23,8 milioane de pasageri în anul fiscal ce s-a încheiat în 31 martie 2017. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ și este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 și FTSE All-Shares. Wizz Air este membră a Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA), Operational Safety Audit (IOSA), companie de referință la nivel global în ceea ce privește recunoașterea siguranței companiilor aeriene. Wizz Air a fost aleasă recent “Value Airline of the Year 2016” de editorii Air Transport World, una dintre cele mai importante reviste de aviație dar şi “Low Cost Airline of the Year” de către Centrul pentru aviaţie (CAPA), furnizor important de informaţii şi analize despre industria aeronautică.
În prezent, operatorul low-cost Wizz Air are în operare 33 de destinaţii regulate, spre 17 ţări, de pe Aeroportul Internaţional Cluj, incluzând aici şi destinaţiile relocate de pe aeroportul din Târgu Mureş. Acestora li se va adăuga în 2018 destinaţia regulată sezonieră Palma de Mallorca precum şi nou anunţata destinaţie, Atena.
    Trimite prin e-mail