luni, 28 august 2017

Publicat la 8/28/2017 10:40:00 a.m. de Anonim

Jurământul noilor pompieri voluntari din Copșa Mică



Vineri, 25 august, în Centrul de Instruire al Pompierilor Voluntari Copșa Mică a avut loc un moment solemn: opt noi membri au depus jurământul pompierilor voluntari.



În prezența primarului și a viceprimarului orașului, noii "recruți", emoționați, au primit și primele echipamente cu însemnele specifice ale pompierilor voluntari copșeni.
Cu această ocazie, primarul Tudor Daniel Mihalache a ținut să mulțumească întregului echipaj pentru activitatea depusă în cursul anului curent, pentru ultimele intervenții la incendiile de pe raza localității, în special la "tradiționalele" focuri scăpate de sub control, ale miriștilor și terenurilor agricole, și pentru implicarea activă în viața orașului Copșa Mică ori de câte ori este nevoie. "Mulțumim și pe această cale pompierilor voluntari, care răspund întotdeauna prezent, zi sau noapte, atunci când situația o cere, pentru implicarea și spiritul de dăruire depus în sprijinul comunității. Le urăm noilor «recruți» succes în misiunea lor", a precizat edilul.


(Alexandra C. FLEȘERIU)
    Trimite prin e-mail