Eşec categoric! Formaţia lui Cristian Pustai a fost învinsă în deplasare de Viitorul cu scorul de 3-0. Chiţu şi Ganea în prima repriză, respectiv Ţucudean în actul secund, au semnat reuşitele formaţiei pregătite de Gheorghe Hagi. Pentru gruparea de pe Târnava Mare urmează tot un joc în deplasare, duminică după-amiază, de la ora 18.30, pe terenul lui CSM Poli Iaşi.
Autor: Alex PÎNTEA
Viitorul a început mai bine partida de la Ovidiu, iar Aurelian Chiţu a ratat o primă șansă importantă după un sfert de oră, atunci când a șutat pe lângă poartă de la opt metri. Replica a venit de la Alexandru Curtean, care a şutat însă slab pe lângă poarta lui Râmniceanu de la circa 16 metri. După o jumătate de oră de joc, Ovidiu Herea a şutat în bară, portarul Alexandu Greab a scos şutul lui Romario Benzar, iar apoi s-a opus într-o primă fază şi la cel al lui Chiţu, care însă a marcat apoi din interiorul careului. Peste doar şase minute, Cristian Ganea a majorat diferenţa în favoarea formaţiei sale printr-o execuție senzațională din lovitură liberă, de la aproximativ 20 de metri. Mingea a lovit bara, iar apoi a intrat în poarta alb-negrilor.
Repriză mai bună
În debutul actului secund, tot gazdele au fost echipa mai periculoasă. George Ţucudean a a trimis puţin pe lângă poată din marginea careului de 16 metri, iar apoi în minutul 62 marcat cu capul după centrarea excelentă a lui Romario Benzar, care şi-a trecut în cont a doua pasă de gol din acest meci. Peste alte trei minute, Mediașul a avut ocazia să reducă din diferenţă prin Alexandru Buziuc, care a scăpat în poziţie excelentă, însă a intrat în unghi şi a şutat în plasa laterală. În minutul 72, Cristian Danci a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, însă Victor Rîmniceanu a respins în bară, chiar de sub transversală. George Ţucudean a avut ocazia să facă dubla însă mai întâi Greab a respins de sub bară şutul acestuia, iar apoi a scăpat singur cu portarul medieşenilor care a reuşit să îl blocheze. În prelungiri, Alexandru Buziuc a mai avut şi el o şansă de a marca golul de onoare, însă a şutat puţin pe lângă deşi se afla singur cu portarul Rîmniceanu, cel care s-a aflat la originea fazei, cu o degajare greşită.
Campionat greu
La finalul partidei de la Ovidiu, tehnicianul alb-negrilor a explicat că victoria Viitorului nu poate fi pusă la îndoială. Cristian Pustai a mai spus că meciul s-a jucat în prima repriză şi că jucătorii săi trebuie să înveţe din această înfrângere. „Nu putem pune sub semnul întrebării victoria celor de la Viitorul. În prima repriză s-a jucat meciul, s-au distanțat cu acel gol din lovitură liberă și n-am mai avut ce face. Am pierdut o luptă. Nu avem mult timp la dispoziţie. Avem un început greu, dar trebuie să ne adunăm şi să învăţăm din această înfrângere. Ne așteaptă un campionat foarte greu. Astea sunt condițiile, ne-au plecat mulți jucători“, a conchis Pustai.