Un autoturism a luat foc pe strada Clujului din municipiul de pe Târnava Mare.
Pompierii medieşeni au fost solicitaţi să intervină, la sfârşitul săptămânii trecute, în cartierul Gura-Câmpului. Aceştia au acţionat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă flăcările, însă nu înainte ca o mare parte din autoturism să fie afectată. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit de pe urma incendiului. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric produs la autoturism. (A.P.)