Medieşeanul Costache Bercea a donat zilele trecute Muzeului Municipal Mediaş mai multe ştampile şi matriţe, pe care le-a folosit vreme de doi ani, între 1987 şi 1989, pentru a confecţiona manifeste contra lui Ceauşescu şi a sistemului său represiv. Nu un bilet sau două, ci sute de manifeste au fost răspândite de medieşean în tot oraşul. Cercetat de fosta Miliţie, Bercea are o poveste desprinsă parcă din filmele de acţiune, în cazul său, cu final fericit.
Autor: Milu OLTEAN
În noiembrie se împlinesc 30 de ani de la revolta de la Braşov, în care muncitorii s-au răzvrătit împotriva politicilor liderului suprem. Poate că poveştile cu revolte din trecut, cu soarta fostului cuplu Ceauşescu, nu mai înseamnă mare lucru pentru generaţiile de azi, dar amintirile unui sistem represiv încă îi bântuie pe destui români. Costache Bercea are 75 de ani şi vine de prin partea Moldovei, dar viaţa şi-a trăit-o la Mediaş, unde a muncit şi şi-a întemeiat o familie. De câteva zile, Bercea a donat Muzeului Municipal o serie de ştampile şi matriţe pe care le-a folosit pentru a tipări manifeste între anii 1987-1989. Iar poveştile s-au închegat repede, în jurul unei tuşiere şi a unor coli albe. De aducere aminte!
O viaţă ca un film
Costache Bercea a copilărit în casa de copii din Dorohoi, iar în adolescenţă a fost adus la Mediaş de un frate mai mare, care învăţase meseria de sticlar. Costache şi-a încercat norocul la liceul teoretic, dar a abandonat după un an şi a trecut la școala de meserii. După absolvire a primit repartiţie ca tinichigiu, la fabrica Automecanica. La 20 de ani a învăţat să-şi câştige pâinea, a urmat stagiul militar, revenirea în fabrică, liceul seral şi căsătoria în 1967. O viaţă normală, a unui om aşezat, care anul acesta serbează nunta de aur alături de soţie. Au urmat trei copii, un băiat şi două fete, o viaţă împlinită. Toate bune şi frumoase, numai că lui nenea Tache nu-i prea erau la inimă... comuniştii! „Tata a murit în război, mama n-a avut posibilități și ne-a dus la casa de copii. Dar am răzbit în viață, fiecare pe un drum. Am fost niște semințe aruncate la gunoi, dar ne-am câștigat demnitatea, toţi cei patru fraţi. Statul ne-a crescut, asta e just, dar nu înseamnă că trebuie să accepţi orice de la stat”, spune Bercea.
„Dacă intri în partid, divorţăm!”
Viaţa în uzină în anii '70-'80 era mai uşoară pentru cei înscrişi în defunctul PCR, care erau favorizaţi la diferite chestiuni şi mai ales la obţinerea de categorii, care aduceau mai mulţi bani. Nenea Tache spune că n-a scăpat nici el de „oferte” de a intra în rândul membrilor de partid, dar s-a fofilat de fiecare dată. „Mă tot întrebau: «de ce nu vrei, Bercea, în Partid?». Le-am spus că nu vreau să intru în rândul celor care sunt mai slabi decât noi, ceilalți. Și le dădeam exemple: cutare bea, cutare lipsește de la lucru, altul fură, păi eu să intru lângă acei oameni slabi? Rămân așa cum sunt! «Hai, Bercea, dar cine te crezi tu? Lasă că mai vii să dai examen la categorie»... Nevestei i-am zis că divorțez de ea dacă intră în partid. Aveam copii și treaba era slabă, apăruseră raționalizări, cozi, cartele”, povesteşte medieşeanul. Şi Securitatea dădea târcoale, promiţând privilegii, iar tinerii proveniţi din casele de copii erau vizaţi deseori. „Era unul Silaghi, mai mic, cu încă vreo trei-patru, căutau oameni, promiteau posturi bune. Unii cedau, alţii ba. Noi, cei din casele de copii, eram considerați cumva copii ai statului, așa, fără mamă, fără tată, aveau cei de atunci mai mare încredere în acei copii, că-i pot forma cum vor ei”, își aminteşte nea Tache.
Scânteia de la Braşov a aprins manifestele la Mediaş
În anii '80, atmosfera devenise încărcată şi aerul tot mai greu respirabil. Oamenii erau suspicioşi, se fereau unii de alţii, unii ascultau Europa Liberă, alţii mai aruncau câte un banc despre „toarşu’ conducător”, dar în general se simţea o stare de nemulţumire. Revolta de la Braşov, din noiembrie '87, a făcut vâlvă mare, iar Bercea s-a animat de dorinţa de a protesta cumva contra regimului. Iar ideea sa a fost de a tipări manifeste, o adevărate provocare într-un regim în care totul era controlat „la sânge”. „Ca să induc autorităţile în eroare, din start am zis să scriu pe manifeste «Braşov 87». O parte dintre ştampile le-am făcut acasă, o parte la fabrică. Am cumpărat radiere de la librăria «Cartea Rusă» din centru, mi-am confecţionat nişte cuţitaşe din vârfuri de lamă înfipte într-un capăt de lemn şi apoi am scris pe invers. Am făcut trei ştampile pe radiere şi alte trei, parcă, vulcanizate, pentru că aveam vulcanizare în fabrică. Eram atunci angajat la Metrologie, am lucrat cu fereală maximă, cu doi complici, colegi din fabrică, Ioan Cristescu şi Traian Cioran. Ei se temeau mai tare ca mine: «măi, Tăchiţă, ne prind ăştia şi ne ascund de nu mai vedem lumina», dar eu le spuneam că n-au cum să ne prindă, că am avut grijă să pierd urma”, dezvăluie Bercea. Astrele s-au aliniat perfect, iar nea Tache îşi aduce aminte că a folosit nişte litere din fabrică, dar pe care a avut grijă să le schimbe. „Am bătut pe două plăci ce-am vrut eu. Apoi am confecţionat nişte dăltiţe cu care am schimbat caracterele. Am făcut treaba asta, pentru că, ceva mai încolo, când căutau autorul, au venit şi au luat din fabrici seturile de litere, să vadă ce litere se potrivesc cu ce e scris. Eu le-am mărit, le-am adâncit, le-am schimbat, de erau imposibil de depistat. Apoi am făcut imprimeul în cauciuc şi dă-i bătaie la făcut manifeste”, spune medieşeanul.
Prin centru, peste tot
Bercea spune că îşi cumpărase tuş de la mai multe librării, la fel şi coli ministeriale, aşa că primele manifeste s-au răspândit prin centru chiar la final de an 1987. Prin zona centrală, mai ales, lipite pe geamurile de la Cafe-bar, „uitate” dimineaţa la prima oră pe mesele din piaţă, în drum spre serviciu, sau aruncate în cutii poştale. Autorităţile au intrat rapid în alertă, aşa că Bercea îşi aminteşte de miliţieni şi câinii lup ce încercau să ia urma prin centru. O vreme s-a liniştit... În '88, Bercea mărturiseşte că a ştampilat sute de manifeste, iar în 2 iunie a distribuit o mare parte din ele. „Aveam un pachet ca lumea cu mine. Am pus la Poştă între paginile cărţilor de telefoane, am pus pe telefoanele publice, am ajuns la barul de la Central şi am pus acolo o grămadă pe un pervaz de la baie, pe telefonul de la Braserie, pe cele două telefoane de la intrarea în hotel. AM pus şi în centru pe telefoane publice, apoi m-am retras la un pahar de vin”, îşi aduce aminte medieşeanul. Numai că, în câteva minute s-a trezit cu Miliţia la masă. „Comandantul Irhazi m-a luat tare: «Costică, tu ai fost pe la Central pe acolo, pe jos, azi?». «Da». «Hai puţin afară!». Am terminat consumaţia, m-a luat pe ocolite, că unde lucrez, ce fac. Dar el mă ştia. Mi-a spus că s-a întâmplat o nenorocire la Central, jos. Eu am zis că acolo sunt scandaluri şi bătăi permanent, aşa că nu e de mirare. El a zis că nu e cazul, că a fost altceva şi că mă caută el dacă e nevoie”, arată Bercea.
Care pe care
După vreo săptămână de linişte, Miliţia a venit în fabrică şi a adunat literele folosite la ştanţat, se interesau de tuş. Pentru a fi ferit de orice bănuială, încă din 2 iunie Bercea şi-a adunat sculele, le-a înghesuit într-o pungă şi le-a îngropat la rădăcina unui copac din zona Greweln. Ulterior a fost sunat de la Miliţie, să facă o vizită la sediu. „Era Irhazi, cred că era şi cineva de la Securitate, m-au întrebat ce am făcut în 2 iunie. Le-am povestit ce am făcut, că am avut probleme cu băiatul că a intrat într-un anturaj suspect şi am umblat să-l caut, că auzisem că merge prin baruri. M-au pus să scriu declaraţie, dar nu m-au întrebat nimic despre manifeste. Nici eu n-am întrebat. Nu mi-au spus că s-au găsit manifeste, nici eu n-am întrebat. S-a terminat fără urmări, n-aveau nicio dovadă”, conchide nenea Tache.
O nouă şarjă de manifeste pentru Congres
În 1989, în preambulul Congresului al XIV-lea, medieşeanul a dat din nou drumul unei şarje de manifeste, în ciuda faptului că vigilenţa organelor de control era mult sporită. Miliţia s-a mişcat rapid şi a cules manifestele distribuite, însă Bercea nu s-a dat bătut cu una cu două. „Am sunat la Miliţie de la un telefon public din zona centrală şi le-am spus că s-au obosit degeaba, că oricum am pus manifeste în căsuţele poştale de la blocuri. Şi am închis”, spune Bercea, amuzat de „minciuna” sa, care a pus autorităţile pe jar. Oricum, într-o lună a venit Revoluţia, iar manifestele nu şi-au mai avut sensul. Ţara era în pragul schimbării. Sau nu. „A venit Revoluţia şi... gata povestea. Sau, ce să zic, au câştigat comuniştii puterea din nou”, spune Costache Bercea.
COSTACHE BERCEA | disident: „Aveam un prieten, Ioan Gherdea, care ţinea maşina la mine în curte. Avea cheie de la poartă, intra singur. Era o după amiază, eram singur acasă şi băteam manifeste, nevasta era la lucru. Se luase curentul, ştiam că va veni soţia acasă, am adunat repede manifestele, le-am pus într-o plasă şi le-am îngropat la rădăcina viţei de vie. Dimineaţa, când să plec la lucru, curtea plină de manifeste. Dăduse câinele de ele. Prietenul avea cheie la curte, venea să-şi ia maşina. Au fost mari emoţii... până am adunat.”
Donaţie la Muzeu
De câteva zile, ştampilele folosite de medieşeanul Costache Bercea pentru manifeste anti Ceauşescu au fost donate Muzeului Municipal. Nenea Tache spune că după ani în care le-a tot arătat copiilor şi le-a tot îngrijit prin sertare, a venit vremea să se despartă de ele şi să le dea mai departe. „Este o donaţie inedită, din punct de vedere al patrimoniului muzeistic, pentru că sunt singurele piese pe care muzeul nostru le deţine în ceea ce priveşte lupta anticomunistă de la Mediaş. Ele urmează să fie înregistrate şi în viitorul apropiat vor intra în circuit expoziţional”, au precizat reprezentanţii Muzeului Municipal Mediaş.
