miercuri, 10 mai 2017

Publicat la 5/10/2017 03:44:00 p.m. de Anonim

Gaz Metan Mediaș a remizat fără gol în deplasarea de la Botoşani, spre dezamăgirea suporterilor


Partida de la Botoșani s-a încheiat cu acelaşi scor ca şi precedentele trei din actuala ediţie de campionat. Ambele formaţii au avut câte o bară, moldovenii în prima repriză, prin Sergiu Popovici, iar alb-negrii în partea a doua a jocului, prin Ovidiu Bic. În urma acestui rezultat, gruparea de pe Târnava Mare a rămas pe poziţia a doua a clasamentului în play-out şi va juca în etapa următoare vineri seară, de la ora 20.30, pe teren propriu, cu FC Voluntari.


Autor: Alex PÎNTEA

FC Botoşani avea şansa să deschidă scorul în minutul 7 al partidei disputate pe teren propriu, însă Alexandru Greab a respins şutul lui Sergiu Popovici din careul de 16 metri. Peste doar şapte minute, moldovenii au mai ratat o ocazie prin Robert Elek, a cărui lovitură de cap a trecut pe lângă poarta Gazului. În minutul 34, Mihai Roman a executat foarte bine o lovitură liberă, dar Greab a fost la post şi a scos mingea de la vinclu. Cu trei minute înainte de pauză, acelaşi Sergiu Popovici l-a întors în careu pe Jasmin Trtovac şi a şutat, însă bara s-a opus deschiderii scorului.

Repriză mai bună

Gaz Metan a avut prima ocazie a partidei în minutul 65. Romeo Roberto a fost găsit foarte bine în marginea careului advers de către Eric de Oliveira, însă a şutat pe lângă poartă. Moldovenii au avut şansa şi ei de a marca tot prin Popovici, al cărui şut a fost blocat de portarul Greab. În minutul 79, medieşenii şi-au trecut şi ei în cont o bară. Ovidiu Bic a prins un şut foarte bun de la peste 25 metri, însă mingea a lovit bara transversală şi a ieşit în afara terenului. S-a încheiat 0-0, a patra remiză albă din acest sezon între cele două formaţii.

Rezultat echitabil

La finalul partidei încheiate la egalitate cu FC Botoşani, tehnicianul alb-negrilor a explicat că, în opinia sa, rezultatul este unul echitabil. Cristian Pustai a mai constatat că echipa sa a evoluat mai bine în repriza a doua. „Bine că nu ne mai întâlnim în acest campionat. Din 12 puncte, am luat doar 4. S-au pierdut multe puncte. Rezultatul a fost şi este de fiecare dată echitabil. FC Botoşani a început mai bine partida, au avut câteva situaţii. Ştiam că au un joc mai avântat, o presiune bună şi o agresivitate bună. Am reuşit să ducem meciul până la pauză, după care am schimbat sistemul. După pauză, lucrurile au stat mai bine, am avut şi un vârf de atac. Am arătat un pic mai bine. Pe lângă acea bară, am avut câteva situaţii de a înscrie. Rezultatul e echitabil, acest punct ne duce înapoi pe poziţia a doua“, a conchis Pustai.

Nemulţumit de program

În schimb, tehnicianul alb-negrilor şi-a exprimat nemulţumirea faţă modul în care funcţionează sistemul cu play-off şi play-out. Concret, echipele din play-off vor termina actualul sezon cu circa o lună mai devreme faţă de cele din play-out, care vor avea doar cinci zile de vacanţă. „Cred că s-ar impune o reviziune a acestui sistem. Se solicită o schimbare, dar nu ne aude nimeni. Nu ne-a cerut nimeni o părere. Aş fi spus mereu că nu sunt de acord. Este foarte obositor. Te întinzi către 4 iunie, urmează să înceapă campionatul următor la începutul lui iulie. Nu ai vacanţă, doar cinci zile. Majoritatea echipelor au probleme cu jucătorii aflaţi la final de contract. Nu le poţi da vacanţă, nu ai timp să negociezi, nu ai lot. Când chemi jucătorii, nu ştii câţi ai în lot şi cu câţi vei pleca în cantonament. Este prea mult. Este o diferenţa mare între play-out şi play-off, o lună de zile e prea mult. Doar două echipe joacă în cupa, restul au vacanţă. Cred că trebuie să fie într-un sistem normal. Câte ţări joacă cu acest sistem că al nostru? Puţine“, a comentat Pustai.

Surpriză neplăcută

Autocarul cu care suporterii Gazului au făcut deplasarea la Botoşani a fost vandalizat. La finalul partidei încheiate cu scor alb, medieşenii care au mers în Moldova pentru a-şi susţine echipa au descoperit autocarul cu geamurile sparte. Cel mai probabil, responsabili de acest gest au fost suporterii lui FC Botoşani, care, supăraţi pe rezultat, au spart geamurile maşinii cu pietre. Poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, iar suporterii alb-negrilor au plecat spre casă cu o întârziere de aproximativ trei ore.




    Trimite prin e-mail