joi, 3 noiembrie 2016

Publicat la 11/03/2016 10:28:00 p.m. de Anonim

Gazul impresionează! Formația antrenată de Cristian Pustai și-a continuat seria rezultatelor foarte bune în returul de campionat


Gaz Metan Mediaș a învins ASA Târgu-Mureş în deplasare cu scorul de 3-1. Llullaku, cu o dublă, şi Eric au adus cele 3 puncte pentru gruparea de pe Târnava Mare, care a început cu dreptul şi returul de campionat. Mâine, alb-negrii vor întâlni pe teren propriu CSMS Iaşi. În plan economic, clubul are probleme: a intrat săptămâna trecută în insolvenţă.


Autor: Alex PÎNTEA

Gaziştii au reuşit să deschidă scorul repede la Târgu-Mureş. În minutul 7, Eric de Oliveira l-a deschis excelent în careu pe Azdren Llullaku, care a scăpat din corp de un adversar şi a înscris cu un şut plasat la colţul lung. În minutul 31, Alexandru Munteanu a reuşit o acţiune excelentă pe partea dreaptă, a centrat în careu pentru Eric de Oliveira, care prelungit la acelaşi Llullaku, acesta a pivotat şi a şutat sub bară pentru 2-0. Formaţia gazdă a redus din handicap cu două minute înainte de pauză, atunci când Gabi Mureşan l-a găsit excelent pe Vlad Morar, iar acesta a înscris din câţiva metri. În repriza a doua, gaziştii au refăcut diferenţa de două goluri pe tabela de marcaj. În minutul 65, Cristian Danci a recuperat o minge la marginea careului, a centrat perfect pentru Eric de Oliveira care a şutat fără speranţă pentru Pedro Mingote.

Rezultat meritat

La finalul partidei, tehnicianul alb-negrilor s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi. Cristian Pustai crede că rezultatul a fost unul pe deplin meritat. „Ne-am făcut noi meciul greu 30 de minute. Am început bine jocul și am avut momente bune. Am avut acele ratări și am fost pedepsiți. Dar am fost echipa mai puternică, mai matură și scorul a fost cel corect. Mă bucur că a reușit și Eric să dea gol în sfârșit. Llullaku, dacă are o ofertă bună la iarnă, de ce să-l ținem? Dar vedem, mai e până la iarnă”, a comentat Pustai.


Nu se oprește aici

Mijlocașul Azdren Llullaku este de neoprit în acest sezon. După dubla de etapa trecută, din partida cu CS U Craiova, acesta a marcat două goluri și în poarta mureșenilor. Practic, acesta a ajuns la douăsprezece reușite și este golgeter detașat în Liga I. „Nu vreau să mă opresc, mă bucur pentru noi că am luat aceste 3 puncte. Sper să continuăm, pentru că am început cu dreptul acest retur. Am primit convocarea deja zilele trecute, mă bucur că fac parte din naţionala țării mele. Şi pentru mine, dar şi pentru club este bine că sunt jucători care pleacă la naţională. La noi sunt câteva salarii restante, însă am venit la Mureș cu gândul să luăm 3 puncte. Sper ca în următoarele zile sau săptămâni să ne luăm banii. Atunci când o să fie pauza de iarnă sau de vară o să mă gândesc la un transfer. Îmi fac rău singur acum şi nu vreau. Atunci când va fi pauza competiţională, mă voi gândi”, a mărturisit Llullaku.


Victorie categorică

Echipa secundă a Gazului Metan a obținut o victorie categorică în etapa cu numărul 10 a campionatului Ligii a III-a. Formația pregătită de tehnicianul Costel Hanc s-a impus, la sfârşitul săptămânii trecute, cu scorul de 5-1 în fața echipei CS Iernut, după ce, la pauză, alb-negrii aveau deja un avantaj de două goluri. Victoria, a doua din acest sezon în fața propriilor suporteri, menține gruparea de pe Târnava Mare pe poziția a patra a clasamentului seriei.

Datorii de 4 milioane de euro

Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș, care are în componența sa și echipa de fotbal Gaz Metan, a intrat în procedura de reorganizare financiară. Cu datorii de aproximativ 4 milioane de euro, gruparea de pe Târnava Mare a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată de judecătorii Tribunalului Sibiu. Cea mai mare datorie a clubului Gaz Metan, cifrată la 3,3 milioane de euro, este către bugetul statului. „Intrarea în insolvență este cea mai bună soluție, în momentul de față, pentru Gaz Metan. Se va întocmi un plan de reorganizare, în așa fel încât să ieșim din insolvență până la finalul sezonului”, au explicat oficialii medieșenilor.
    Trimite prin e-mail