vineri, 6 mai 2016

Publicat la 5/06/2016 01:53:00 p.m. de Redacţie

Lăsați fără curent

În duminica Paştelui, un localnic din Axente Sever a lăsat fără curent electric toată localitatea Şoala. Bărbatul, în vârstă de 23 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere, s-a urcat la volan şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, curentul electric fiind întrerupt în localitate timp de aproximativ o oră. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că şoferul nu deţine permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, a prezentat rezultatul de 0,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În aceste condiții, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului“, a precizat Elena Welter, de la biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. (A.P.) 
    Trimite prin e-mail