joi, 12 mai 2016

Publicat la 5/12/2016 10:54:00 a.m. de Redacţie

Încă un pas greşit! Gaz Metan Mediaș a pierdut prima poziţie în clasamentul seriei


Gruparea de pe Târnava Mare a pierdut pe terenul Chindiei, cu scorul de 1-0. Singurul gol al confruntării disputate ieri după-amiază a fost marcat de Honciu, în prima repriză, din lovitură de pedeapsă. În urma acestui rezultat, formaţia din Târgovişte şi alb-negrii au acelaşi număr de puncte: 31. Sâmbătă dimineaţa, Gaz Metan are o nouă partidă decisivă pe teren propriu, cu UTA Bătrâna Doamnă.


Autor: Alex PÎNTEA

Gaziştii au avut mai mult mingea în prima repriză a partidei la Târgovişte, însă formaţia gazdă a fost mai periculoasă în atac. În minutul 19, Cherchez a scăpat singur spre poarta lui Greab, dar portarul alb-negrilor a reuşit să respingă şutul acestuia în corner. Chindia a deschis scorul din lovitură de pedeapsă. În minutul 33, Cazan l-a faultat pe acelaşi Cherchez în colţul din dreapta al careului, iar Honciu a transformat cu siguranţă pentru 1-0.

Repriză cu ocazii

Gaz Metan a avut şansa egalării la Târgovişte în minutul 64. Cristian Gavra a executat o lovitură liberă din marginea careului, uşor lateral stânga, iar portarul Chindiei a reuşit să respingă mingea din vinclul porţii. Peste opt minute, acelaşi Gavra a preluat foarte bine o minge în marginea careului, s-a întors şi a şutat puţin pe lângă poartă. La faza imediat următoare, atacantul Gazului a mai avut o ocazie, lovitura sa de cap fiind respinsă greu în corner. În prelungiri, Chindia a avut şansa să mai înscrie o dată. Grigore a scăpat pe contraatac, a pătruns în careu şi a şutat la colţul lung, mingea a lovit bara şi a fost degajată, în cele din urmă, de un apărător al alb-negrilor.

Derby cu UTA

Formaţia lui Cristian Pustai are, la sfârşitul acestei săptămâni, o partidă extrem de importantă, pe teren propriu, în bătălia pentru promovare. Sâmbătă dimineaţa, începând cu ora 11.00, alb-negrii vor întâlni UTA Bătrâna Doamnă, formaţie implicată şi ea în lupta pentru locurile 1 şi 2 ale clasamentului seriei.

L-au pierdut pe Coşereanu

La începutul acestei săptămâni, Gaz Metan a pierdut un jucător important. Valentin Coşereanu s-a accidentat la antrenament, după o intrare asupra sa a portarului Alexandru Greab. Mijlocaşul a suferit o fractură de peroneu şi va trebui să meargă în Ungaria, pentru a se opera. Accidentarea îl va ţine o perioadă de câteva luni departe de gazon. 

Meci amânat

Partida pe care echipa de fotbal Gaz Metan trebuia să o dispute duminica trecută la Târgovişte a fost amânată, la fel ca şi toate celelalte meciuri din primele trei ligi ale României. Decizia a fost luată ca urmare a tragediei petrecute la partida Dinamo - Viitorul, în care fotbalistul Patrick Ekeng a suferit un stop cardio-respirator în timpul jocului şi a decedat. Astfel, Comitetul de Urgență al Federaţiei Române de Fotbal a decis ca etapa a VI-a a play-off-ului Ligii a II-a să fie reprogramată pentru ziua de miercuri, 11 mai.
    Trimite prin e-mail