vineri, 27 mai 2016

Publicat la 5/27/2016 12:07:00 p.m. de Anonim

Carambol pe DN 14


Patru persoane au ajuns la Spitalul Județean, victime ale unui accident rutier produs luni dimineață, pe DN 14.

La ieșirea din Copșa Mică spre Sibiu, trei autoturisme și un TIR s-au ciocnit pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în trafic. La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD, dar și ale Serviciului de Ambulanță Mediaș. „Un sibian în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 14, spre municipiul Sibiu, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers şi a neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune laterală cu maşina care circula în faţa sa, condusă de un bărbat din Mureş, în vârstă de 33 de ani, care a redus viteza de deplasare. Din impact, maşina condusă de sibian a ricoşat pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de un sibian în vârstă de 42 de ani. Ulterior, maşina condusă de sibian a intrat în coliziune cu roata unui TIR care circula pe sensul Mediaş - Sibiu”, a precizat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Patru dintre ocupanții mașinilor au fost răniți și transportați la spital. Circulația în zonă a fost îngreunată mai bine de o oră. (A.P.)
    Trimite prin e-mail