vineri, 25 martie 2016

Publicat la 3/25/2016 12:45:00 p.m. de Redacţie

Târg de Paște în centrul Mediașului


Sărbătorile pascale ale credincioșilor catolici, reformaţi și protestanți prilejuiesc, în această săptămână, Târgul de Paște în Piața Corneliu Coposu.

Manifestarea se va desfășura la Mediaș în perioada 24 - 26 martie și este organizată de către societatea Piața Prim Com S.A., Consiliul Local Mediaș, Primăria municipiului Mediaș prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret și susținut de Meditur și va reuni zeci de producători de fructe și legume și meșteșugari, atât din Mediaș, cât și din diferite alte regiuni ale țării. „În cele trei zile ale târgului, medieșenii pot admira, achiziționa și degusta diferite produse tradiționale specifice sărbătorii pascale. De asemenea, pentru cei mici, vor fi amenajate țarcuri cu miei și iepurași“, a anunțat Aurel Nechita, directorul general al societății Piața Prim Com. Programul de desfășurare al târgului va fi în fiecare dintre cele trei zile, de la orele 10.00 la 17.00.
De pe masa de Paşti a saşilor nu lipseşte niciodată ciorba de miel cu chelber sau supa cu tăiţei sau găluşte, dar nici ouăle roşii, ouăle umplute, friptura de miel, cozonacul, lichiul, ori alte prăjituri, spune medieșeanca Edith Depner. Tradiţia e la loc de cinste şi în comunitatea maghiară, cu prilejul Paştilor, iar medieșeanca Marta Bugnar este mândră că poate duce mai departe obiceiurile pe care le-a moştenit din familie. „Duminică dimineaţa mergem la biserică, când toată lumea primeşte cuminecătură, simbolizată prin pâine şi vin. Duminica este o zi pe care fiecare o petrece în familie, alături de cei dragi, aşa că şi noi suntem bucuroşi să ne strângem la masă cu nepoţii şi copiii“, mărturisește ea. (A.L.)
    Trimite prin e-mail