joi, 17 martie 2016

Publicat la 3/17/2016 10:00:00 a.m. de Anonim

ECO-SAL a demarat campania „Curăţenia de primăvară“

Municipiul de pe Târnava Mare a intrat, în această dimineaţă, într-un proces amplu de igienizare.


Autor: Alex PÎNTEA

Timp de mai bine de o lună, vor fi organizate o serie de acţiuni menite să facă oraşul mai curat, în vederea sărbătorilor pascale. În toată această perioadă, medieşenii au ocazia să se debaraseze gratuit de obiectele voluminoase care nu le mai sunt utile, ori de deșeurile vegetale care provin din curățarea curților și grădinilor.

În toate zonele

Campania „Curăţenia de primăvară“ va dura aproximativ 40 de zile. În această perioadă se va interveni în toate zonele oraşului. „Ca în fiecare an, atunci când începe primăvara, începe şi curăţarea oraşului de mizeriile care s-au adunat peste iarnă. Este o campanie amplă, care va cuprinde tot oraşul şi care dorim să se încheie în preajma sărbătorilor pascale pe care vrem să le întâmpinăm cu un oraş curat“, spun reprezentanţii municipalităţii medieşene.

Se ridică gratuit

Campania „Curăţenia de primăvară“ va ajunge în toate cartierele, după un program bine stabilit. Acţiunile de igienizare se vor desfăşura până în data de 22 aprilie. „Medieşenii au ocazia, în acest interval, ca, săptămânal, în ziua de colectare însemnată în calendarul ECO-SAL, să se debaraseze de obiectele voluminoase care nu le mai sunt utile sau de deşeurile vegetale care provin din curăţarea curţilor şi grădinilor. Persoanele care locuiesc la casă pot depozita în faţa proprietăţilor deşeurile vegetale şi voluminoase, în aceeaşi zi în care şi deşeurile menajere sunt colectate. Medieşenii care locuiesc la blocuri sunt rugaţi să depoziteze deşeurile voluminoase lângă containerele pentru colectarea deşeurilor menajere, iar solicitarea pentru ridicarea deşeurilor vegetale provenite din curăţarea de către locatari a spaţiilor verzi din jurul blocurilor să fie adresată Serviciului Public de Ecologizare, care colectează acest tip de deşeu din zonele cu blocuri ale municipiului“, a precizat Anca Băra, purtătorul de cuvânt al operatorului de salubritate.

După calendar

Reprezentanţii ECO-SAL mai spun că medieşenii trebuie să se ghideze după calendarul cu datele de colectare pentru a le uşura sincronizarea cu programul operatorului de salubritate. „Rugăm cetățenii să respecte acest program, pentru a evita decalarea activităților de colectare propuse pentru această campanie. Dorim să amintim faptul că este interzisă depozitarea deșeurilor vegetale sau voluminoase în containerele destinate colectării deșeurilor menajere“, mai spune Anca Băra.

Click pentru a deschide imaginea la dimensiune mare

    Trimite prin e-mail