Activitățile recreative se dovedesc a fi o șansă pentru dezvoltarea agroturismului pe Valea Hârtibaciului. Un loc în care copiii și părinții vin să petreacă timp liber de calitate, în natură, a luat naștere în comuna Roșia, datorită unui proiect cu finanțare nerambursabilă de peste 82.000 de euro.
Centrul pentru activități recreaționale Transilvaventura oferă ateliere de creație și informare despre mediul înconjurător, trasee cu biciclete și karturi pe Valea Hârtibaciului, pernă de sărituri cu suprafața de 100 mp, rocodrom gonflabil (perete de escaladă cu prize și sisteme de siguranță), dar și sporturi de echipă.
Proiectul depus pe Măsura 313 - Încurajarea activităților turistice valorează, în total, 98.754 euro, din care finanțarea nerambursabilă este în cuantum de 82.675 euro. Daniela-Mălina Măsălar ne vorbește despre „aventura“ sa europeană.
Daniela Mălina MĂSĂLAR |
Cum s-a născut proiectul? De unde v-a venit ideea să accesați fonduri europene? Cum ați aflat de GAL MH și de ce ați ales să aplicați prin GAL?
Am lucrat mult în zonă, foarte mult cu turiști din străinătate și familii cu copii. Există potențial în zonă. Ideea a pornit de la a face ceva, chiar diferit, în zona Văii Hârtibaciului, atât de puțin cunoscută oamenilor și, totodată, atât de frumoasă. Solicitare din partea familiilor cu copii, în special a celor din străinătate, exista, echipamentele erau foarte scumpe, cu siguranță că fără contribuția europeană acest proiect nu ar fi fost posibil. Am auzit de GAL MH, am vorbit cu cei de acolo, care m-au sprijinit de la bun început... și așa am demarat proiectul.
Valea Hârtibaciului este o zonă foarte frumoasă, cu multă cultură, cu multe biserici fortificate, practic foarte puțin cunoscute sau necunoscute oamenilor, atât celor din zonă, cât și celor din restul țării sau din străinătate. Sibiul este o destinație turistică importantă, atât pentru români, cât și pentru străini, iar pe Valea Hârtibaciului agropensiunile și activitățile relaționate cu agroturismul sunt, practic, inexistente. Deci aici exista o oportunitate în sensul desfășurării unei activități relaționate cu cele descrise mai sus.
Sunteți mulțumită de „aventura europeană“? Ca experiență de lucru, cum ați caracteriza elaborarea și derularea proiectului? Au fost lungi timpii de așteptare, vi s-a părut complicată birocrația etc.?
Pot spune că sunt în plină „aventură europeană“, întrucât proiectul încă nu s-a încheiat. A durat mult, prima depunere de proiect a fost făcută în 2013, dar pe tot parcursul derulării proiectului am avut sprijinul celor de la GAL MH, fetele de acolo m-au convins să accesez fondurile și să depun proiectul. Timpii de așteptare au fost lungi, dar, per total, pot spune că sunt mulțumită de „aventura europeană“. Nu pot spune că există birocrație. De-a lungul derulării proiectului meu s-au modificat structurile din interiorului OJFIR Sibiu și Alba, au apărut oameni noi, care nu cunoșteau proiectul.
Cum a decurs colaborarea cu GAL MH?
Extrem de bună, fetele de la GAL MH Agnita au fost un sprijin absolut în prima etapă a proiectului.
După finalizarea acestui proiect, aveți în vedere un altul?
Fiecare lucru la timpul lui, trebuie finalizat mai întâi acest proiect, iar următoarea perioadă este foarte importantă din punct de vedere al afacerii pentru a deveni profitabilă.
Ce sfaturi ați avea pentru cineva interesat să acceseze fonduri prin GAL?
Să se înarmeze cu multă, multă răbdare, să își aleagă un bun consultant, să fie foarte riguros în ceea ce privește documentația și termenele de depunere și, de cele mai multe ori, să se autoinstruiască pe parcursul proiectului pentru a reuși să ducă la bun sfârșit implementarea.
„Microregiunea Hârtibaciu” - GAL-ul din centrul ţării
Asociaţia „GAL Microregiunea Hârtibaciu”, formată din 26 de membri, a obţinut personalitate juridică în 30 octombrie 2007. Actuala structură a GAL „Microregiunea Hârtibaciu” se compune din 53 de membri, din care 15 primării, 14 ONG-uri, 10 societăţi comerciale, patru întreprinderi individuale, patru grupuri de iniţiativă şi șase persoane fizice. Teritoriul GAL MH se întinde pe o suprafaţă de peste 1.389 kmp, cu o populaţie de 43.744 locuitori, în 58 de localităţi.
Echipa tehnică condusă de managerul Elena Curcean a reuşit să atragă pe Valea Hârtibaciului, până în prezent, prin intermediul proiectelor finanţate, o sumă nerambursabilă în valoare circa 2.161.000 euro, din cei 2.281.120 prevăzuţi în strategia de dezvoltare. Cea mai mare sumă, 844.984 euro, a fost atrasă prin măsura 322 şi va fi folosită pentru dezvoltarea satelor. Cele mai multe proiecte au fost depuse pe măsura 112, prin care 16 tineri îşi vor începe activitatea beneficiind de câte 40.000 de euro pentru culturi vegetale, zootehnie şi apicultură. Pentru dezvoltarea turismului au fost depuse patru proiecte, care însumează valoarea de 618.195 de euro şi vor duce la punerea în valoare a patrimoniului natural şi cultural existent pe Valea Hârtibaciului.
Prima etapă de atragere de fonduri europene, pe Axa LEADER, aproape s-a încheiat. Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Hârtibaciu” urmează să sprijine implementarea proiectelor finanţate şi să elaboreze următorul Plan de Dezvoltare Locală a zonei, realizând întâlniri cu partenerii şi cu membrii asociaţiei pentru etapa 2014 - 2020, în care se preconizează un buget mult mai mare și un nou succes pentru Valea Hârtibaciului.