Salina Turda este prezenta la „First International Congress on the Anthropology of Salt” – organizat in perioada 20-24 august 2015 la Iasi.
La acest eveniment de exceptie, Salina Turda va fi reprezentata de catre dr. ing. Ovidiu Mera, Secretar general al Comisiei Permanente de Speleoterapie din cadrul Uniunii Internaționale de Speologie, consilier geolog în cadrul societății si de catre dl. Tudor-Gabriel Bodea – ghid turism.
Manifestarea este organizată sub egida CNCSIS (Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior) de cadrele didactice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Totul a plecat de la un proiect de cercetare etno-arheologică pe sare - o referință primordială a omenirii –care a reprezentat o abordare de prim nivel mondial, atât din punct de vedere metodologic cât și în ceea ce privește zona de acoperire. Pornind de la un studiu original efectuat de cercetători din România, publicat în 1992, proiectul a continuat cu cercetările efectuate din 2003 de către o echipă franco-română, în zona de est a Carpaților Orientali, rezultatele fiind impresionante.
Datele rezultate, modelate și interpretate exhaustiv, coroborate cu sursele antice și medievale disponibile, vor constitui o referință solidă (prin valorificarea unei situații care este unică în Europa) pentru cercetare în orice zonă de pe glob unde există urme arheologice ale exploatărilor de sare.
Reprezentantii Salinei Turda vor sustine doua dintre lucrările congresului , lucrari care ar putea să completeze datele privind exploatarea sării în ariile intracarpatice și nu numai : The transport of salt on vertical in Old Turda Salt Mine – autori Ovidiu Mera, Dan Tiberiu Mera, Tudor-Gabriel Bodea (Romania) si Mining and tourism in Turda Salt Mine – autori Ovidiu Mera, Dan Tiberiu Mera, Tudor-Gabriel Bodea, Iuri Simionca (Romania).
Vizibilitatea internațională a manifestării științifice este foarte pronunțată prin numărul mare de participanți care și-au anunțat prezența și aria geografică largă pe care o reprezintă: Regatul Unit al Marii Britanii, SUA, Australia, Italia, Franța, Spania, Camerun, Nigeria, Bulgaria, Germania, China, Austria, Mexic, Irlanda, Japonia, Rusia, Republica Moldova, Coasta de Fildeș, etc.