miercuri, 15 aprilie 2015

Publicat la 4/15/2015 09:30:00 p.m. de Redacţie

Pustai, pus pe liber de la Rapid. Motivul patronului: "Cineva trebuia să plătească!"

Antrenorul echipei Rapid București, medieșeanul Cristian Pustai, a fost înlocuit astăzi cu italianul Cristiano Bergodi, a anunțat finanțatorul clubului, Valerii Moraru, citat de site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal, informează Agerpres. Patronul Rapidului a spus despre Pustai că este un antrenor bun, dar trebuia să plătească pentru rezultatele slabe din ultima vreme, așa că i s-a reziliat contractul.

„Am reziliat de comun acord cu dl. Cristi Pustai. I-am plătit banii până în vară. L-am preferat pe Bergodi pentru că s-ar putea înțelege mult mai bine cu străinii pe care îi avem în lot, cunoaște fotbalul românesc foarte bine”, a afirmat Moraru. El a mai adăugat că Șumudică, Pustai și Bergodi sunt „antrenori foarte buni”.
Italianul Bergodi a declarat că este "riscant, dar frumos" să pregătească formația din cartierul Giulești. "Este riscant, dar frumos să antrenezi Rapidul. Am venit aici cu sufletul mare. Am plecat de aici în anul 2007 când am câștigat cu Rapid București Supercupa României. Este o misiune dificilă, dar putem să salvăm echipa de la retrogradare", a spus Cristiano Bergodi la conferința de presă de la Baza sportivă ProRapid. Bergodi a mai precizat că a semnat un contract cu Rapid, pentru următoarele opt meciuri, iar în continuare se va vedea cât de mulțumită o să fie conducerea de prestația sa: "Am venit cu bagaje aici pentru a sta, nu sunt în concediu".
Finanțatorul clubului, Valerii Moraru, a declarat la rândul său: "Am avut relații bune cu domnul Cristian Pustai, dar cineva trebuia să plătească pentru rezultatele slabe. Era necesar un șoc la Rapid. Am avut o discuție și cu antrenorul Marius Șumudică, dar am considerat că Bergodi este mai potrivit pentru jucătorii care se află acum în lotul nostru".
Pustai a preluat echipa în iarnă, când Rapid ocupa penultimul loc (17), cu 11 puncte, și a înregistrat în nouă etape un bilanț de trei victorii, două egaluri și patru eșecuri, golaveraj 6-8, 11 puncte, în condițiile în care a jucat cu Steaua (1-0), Petrolul (1-1), Astra (0-2), Dinamo (0-2) și ASA Tg. Mureș (1-2). Rapid a pierdut sâmbătă cu Dinamo, la ultimul meci al „Profesorului” pe banca tehnică.
Pe de altă parte, Bergodi a câștigat Supercupa României cu Rapid în 2007 (1-1, 7-6 după penalty-uri contra lui Dinamo). Antrenorul în vârstă de 50 de ani a debutat în Liga 1 în 19 noiembrie 2005, în partida Pandurii - FC Național 1-1. Italianul a antrenat în România pe FC Național (2005-2006), CFR Cluj (2006-2007), Rapid (2007-2008), Poli Iași (2008-2009) și Steaua (2009-2010), menționează lpf.ro. A jucat finala Cupei României cu FC Național, 0-1 cu Rapid în 2006, și a salvat-o pe Poli Iași de la retrogradare la finalul sezonului 2008-2009. Cu Bergodi pe bancă, CFR a terminat pentru prima dată în istoria clubului pe podiumul Ligii 1 (locul 3 în sezonul 2006-2007).
    Trimite prin e-mail