Mieii tradiționali de Paști se vor găsi și anul acesta la piața agro-alimentară din centrul orașului. Conducerea societății Piața Prim Com S.A. Mediaș aanunțat că a obținut autorizația necesară pentru sacrificarea mieilor, din partea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, și, ca urmare, a amenajat un astfel de punct în perimetrul pieței centrale. Acesta va fi la dispoziția medieșenilor până pe data de 11 aprilie. "În perioada Paștilor, ame najăm spații corespunzătoare pentru vânzarea mieilor și a produselor specifice acestor sărbători, astfel încât cetățenii municipiului Mediaș să poată fi din plin aprovizionați cu astfel de produse. În acest sens, avem un punct de sacrificare miei, pentru a mulțumi cetățenii municipiului Mediaș, care sunt conservatori în păstrarea obiceiurilor tradiționale", motivează directorul general Aurel Nechita.
Inițial, reprezentanții DSVSA au refuzat să autorizeze punctul de sacrificare din hala pieței, motivând că un abator autorizat funcționează dejaîn comuna Târnava. (A.L.)