Administraţia locală nu lucrează astăzi cu publicul.
Autor: Alex PÎNTEA
Angajaţii Primăriei Mediaş se află, timp de o zi, în grevă generală. Aceştia sunt prezenţi la serviciu, dar nu au program cu publicul. Acţiunea este una de protest faţă de nesoluţionarea revendicărilor personalului din administraţie. Sindicaliştii vor tichete de masă sau acordarea normei de hrană, dar şi creşteri salariale. În cazul în care nu li se vor rezolva revendicările, aceştia amenință că vor declanşa, în a doua parte a anului, o grevă pe termen nelimitat.
Grevă generală
După greva de avertisment organizată în luna februarie, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a decis organizarea unei noi greve generale de o zi. Astfel, pe tot parcursul zilei de astăzi, se va întrerupe programul în instituţiile din admistraţia publică locală. „Având în vedere faptul că nu au fost soluționate revendicările solicitate de către Federația Naţională a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, biroul federal întrunit în data de 24 aprilie, la Predeal, a hotărât declanșarea grevei generale în data de 30 aprilie, cu întreruperea activității, timp de o zi“, informează Sofica Dragoş, preşedintele Sindicatului Salariaţilor din Primăria Mediaş.
Două revendicări
Angajaţii din administraţia publică locală au două revendicări principale. Una se referă la acordarea bonurilor de masă sau a normei de hrană, iar cea de-a doua vizează salariile foarte mici ale personalului din primării. „Avem două revendicări foarte importante. Prima se referă la reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu anul 2015 a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. Cea de-a doua revendicare se referă la creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii numărul 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“, mai spune Sofica Dragoş.
Vor continua protestele
Grevă generală este, astăzi, și la Primăria Sibiu, dar și la celelalte primării din județ. După acțiunea națională de astăzi, la care participă aproximativ 30.000 salariaţi din administraţia publică, va fi organizat un miting la Bucureşti, pe 27 mai, la care sunt aşteptate să vină cel puţin 3.000 de persoane. De asemenea, se vor strânge semnături pentru declanșarea unei greve generale pe termen nelimitat în administraţia publică, în luna octombrie.