joi, 30 aprilie 2015

Publicat la 4/30/2015 12:52:00 p.m. de Redacţie

De 1 Mai, pe baraj! Medieșenii sunt invitați la Maial


Medieşenii sunt aşteptaţi să petreacă de 1 Mai în zona barajului de la Ighişul Nou. Primăria Municipiului Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, organizează o manifestare dedicată tuturor medieşenilor. Aceasta va cuprinde recitaluri ale unor artişti şi ansambluri de renume din muzica populară românească.


Autor: Alex PÎNTEA

Maialul se va desfăşura vineri, începând cu ora 11.00, la barajul de la Ighişul Nou. Manifestarea a ajuns la cea de-a şaptea ediţie consecutivă în municipiul Mediaş. „Medieşenii care iubesc cântecul, jocul şi voia bună sunt aşteptaţi şi în acest an la «Maial», serbarea câmpenească care a devenit deja o tradiţie în municipiul nostru”, anunță Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.

Artişti îndrăgiți

Medieşenii care vor veni să petreacă împreună ziua de 1 Mai la baraj vor avea parte de un program artistic bogat. Pe scena special amenajată vor urca artişti de renume ai muzicii populare româneşti. ,,Medieşenii care iubesc cântecul, jocul şi voia bună sunt aşteptaţi la Maial, pentru a petrece câteva ore de neuitat în compania Ansamblului «Rapsodia Târnavelor», grupurile folclorice «Datina» și «Cununa Blăjelului», artiști și interpreți locali, dar și invitaţii speciali precum Alina Pinca, Anca Mărginean, Alexandra Băcilă și Ina Todoran”, mai spune Ioana Făgădar.


Locuri special amenajate

Cu ocazia Maialului, ca şi anul trecut, medieşenilor le vor fi puse la dispoziţie locuri special amenajate pentru picnic. Este vorba de trei locuri de picnic, două special amenajate la barajul de la Ighişul Nou şi unul în zona Binder Bubi. „Primăria municipiului Mediaş, prin operatorul de salubritate ECO-SAL, a amenajat în cele trei locuri de picnic puncte de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje şi va pune la dispoziţia medieşenilor toalete ecologice şi containere pentru colectarea deşeurilor menajere”, mai spun reprezentanţii municipalităţii medieşene. 

Riscă amenzi

Legea picnicului a fost adoptată în urmă cu trei ani de Camera Deputaţilor, principala prevedere a acesteia fiind interzicerea organizării picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate, dotate cu facilităţi şi utilităţi. Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone vor fi indicate în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor. Persoanele care vor merge la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

În cinstea primăverii

Maialul este o serbare câmpenească în cinstea primăverii. Dedicată, la origine, zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor şi livezilor, se mai numeşte şi Arminden, şi este celebrată la 1 mai.
    Trimite prin e-mail