miercuri, 4 februarie 2015

Publicat la 2/04/2015 06:51:00 p.m. de Anonim

Accident uşor în comuna Târnava

O femeie a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut pe raza comunei Târnava. Accidentul de circulaţie s-a produs luni după-amiază pe Drumul Naţional 14 şi a fost provocat de un medieşean în vârstă de 22 de ani, care conducea o autoutilitară spre Sibiu. Acesta nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula regulamentar în faţa sa şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătorul autoturismului care circula regulamentar, o localnică în vârstă de 53 de ani, a suferit răni uşoare şi a fost transportată la Spitalul Municipal Mediaş, fără a rămâne internată. Medieşeanului vinovat de producerea accidentului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (A.P.)
    Trimite prin e-mail