Tehnicianul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Cristian Dulca, a declarat, vineri seară, după eşecul cu Dinamo, scor 1-2, în etapa a XV-a a Ligii I, că ar putea pleca de la echipa ardeleană, subliniind că va avea o discuţie cu membrii conducerii în acest sens, informează Mediafax.
"Am condus, dar am comis multe greşeli individuale şi colective. E greu să menţii rezultatul pozitiv atunci când joci contra unui adversar valoros. Nu ştiu cum ar fi evoluat Curtean în restul meciului, Llullaku a intrat foarte bine. Din păcate suferim în ceea ce priveşte atacanţii. Trebuie să ne revenim pentru că suntem într-o situaţie grea. Trebuie să obţinem şase puncte din ultimele meciuri. Voi avea o discuţie cu conducerea, dar cred că va fi greu să mai continui aici. S-ar putea să fi fost ultimul meu meci aici", a declarat Cristian Dulca la Look TV.
Formaţia Gaz Metan Mediaş a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.