joi, 6 noiembrie 2014

Publicat la 11/06/2014 03:47:00 p.m. de Anonim

Dosare mai puține pentru ajutor la încălzire

Numărul solicitanţilor de ajutoare de încălzire pentru sezonul rece a scăzut de patru ori faţă de anul trecut.

Raluca FILIP
Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Mediaş a înregistrat până în prezent doar 313 cereri din partea celor care se încadrează în plafoanele stabilite de lege. Cele mai multe cereri sunt pentru încălzirea cu gaze naturale. „Până în acest moment au fost depuse 300 de cereri pentru încălzirea cu gaze naturale, zece pentru încălzirea cu energie electrică şi trei pentru încălzirea cu lemne. Cererile însoţite de acte doveditoare pot fi depuse până în data de 13 noiembrie la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Mediaş, în incinta fostei unităţi militare de aviaţie“, a precizat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. Persoanele care nu depăşesc un venit lunar de 615 lei pe membru de familie pot depune în continuare cereri. Ajutoarele de încălzire se vor acorda pentru perioada 1 noiembrie 2014 - 31 martie 2015. (A. P.)
    Trimite prin e-mail