Prima ediție a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor, se va desfășura în perioada 9 - 12 octombrie. Evenimentul este deschis tuturor tipurilor de mașini de competiție.
Primul eveniment de acest gen din România va începe joi, cu recunoașterile oficiale ale celor trei probe de asfalt, dar și a circuitului de rally cross, acolo unde se va desfășura lupta pe macadam. Cartierul general va fi amplasat în Piața Mare a Sibiului. Vineri, 10 octombrie, sunt sesiunea de autografe a piloților, parada mașinilor pe străzile din centrul Sibiului, iar startul festiv va avea loc începând cu ora 18.00. Prima specială pe asfalt (9 km), va avea loc în nocturnă pe proba specială Păltiniș.
În ziua următoare, piloții vor trebui să înfrunte Transfăgărășanul, unde prima trecere pe speciala de 7,2 km va fi la ora 12.00, iar cea de-a doua la 13.23. „Nu s-a mai organizat niciodată o competiție pe această parte a Transfăgărășanului. Este o provocare specială pentru toată lumea și cred că acesta va fi punctul de atracție pentru piloți și pentru spectatori“, a apreciat Sorin Itu, din partea organizatorilor.
Duminică, 12 octombrie, lupta pentru glorie se va da pe circuitul de rally cross, unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor. (A. L.)