Orașul Dumbrăveni va avea, în curând, o subunitate de pompieri.
„În oraşul Dumbrăveni este necesară înfiinţarea unei subunităţi pentru a asigura intervenţia în zona de nord-est a judeţului. În această zonă, intervenţia este asigurată de către Detaşamentul de Pompieri Mediaş, timpul de răspuns este de peste 25 minute, cu toate eforturile de înlocuire a tehnicii de intervenţie prin Programul Operaţional Regional - Axa 3.3. În oraşul Dumbrăveni funcţionează un echipaj SMURD, fiind necesar doar asigurarea echipajelor de primă intervenţie în situaţii de urgenţă. Discuţiile au fost demarate în anul 2013, prin stabilirea locaţiei care să corespundă pentru înfiinţarea unei subunităţi. După identificarea locaţiei, primăria a întreprins demersurile necesare pentru modernizarea localului, urmând ca până la sfârşitul lunii octombrie să fie demarată activitatea de atribuire a lucrărilor“, a precizat colonelul Cosmin Balcu, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu. Pe baza unui protocol, administrația locală pune la dispoziție sediul, iar Inspectoratul va asigura tehnica şi personalul pentru intervenţie. (A. L.)