S-au împlinit zece ani de la zborul Școlii de Aviaţie de la Mediaş către Boboc. Întâmplător sau nu, tot în timpul unei guvernări social-democrate. Pierderea prestigioasei instituţii de învăţământ militar a lăsat un gol în oraş şi, în ciuda eforturilor municipalităţii de-a pune ceva în loc, golul n-a putut fi astupat. Sunt greu de acoperit 84 de ani de istorie şi performanţă. Regrete, clădiri în ruine, hectare de teren care aşteaptă în van investitori, un noian de amintiri. Putea fi altfel?
Autor: Milu OLTEAN
Vitrometan, Geromed, Salconserv, Emailul sunt doar câteva dintre brandurile care au făcut celebru Mediaşul, în toată lumea. Lângă acestea pot sta renumele Mediaşului de „capitală românească a gazului metan“, dar şi Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia“. Şcoala de Aviaţie, aşa cum este ea cunoscută de medieşeni, ar fi aniversat în această toamnă 94 de ani de existenţă, dar NATO a decis ca în acest an medieşenii să „comemoreze“ un deceniu de la mutarea şcolii militare de la Mediaş la Boboc, în judeţul Buzău.
O istorie glorioasă
Pentru mulţi medieşeni încă este greu să vorbească la trecut despre Şcoala de Aviaţie, chiar dacă s-au împlinit zece ani de la relocarea Şcolii Militare de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia“. Şi asta pentru că şcoala a reprezentat un pilon pentru comunitate, având în vedere tradiţia îndelungată şi prestigiul ei. Dacă menţionăm că Regele Ferdinand a semnat în 1920 decretul de înfiinţare a şcolii, care a fost vizitată şi de Carol al II-lea şi care l-a avut elev chiar şi pe actualul Rege Mihai, dacă amintim de munca lui Hermann Oberth în atelierele şcolii, de cosmonautul Dumitru Prunariu care a trecut şi el pe acolo şi de cele peste 80 de promoţii care au absolvit cursurile, ne putem da seama de amploarea instituţiei. O şcoală, un motiv de mândrie, un adevărat brand, care din 1 septembrie 2004 şi-a luat zborul de la Mediaş.
A „zburat“ în linişte
Aviatorii mai vorbesc şi azi despre ambiţiile unora şi altora ajunşi pe poziţie de conducere la Bucureşti, care au încercat să mute şcoala în alte localităţi. N-au reuşit. Dar ce n-au reuşit ai noştri, a reuşit NATO. Discuţiile legate de relocare au apărut din nou prin 2000, când în România se vorbea tot mai des de aderarea la NATO. Zvonul s-a adeverit în 2004. În urma ordinului de la Ministerul Apărării, emis în vara acelui an, unitatea a început să plece către baza de la Boboc. Din unitate au început să „zboare“ aparaturile din magazii, avioanele-şcoală şi cele aşezate în faţa şcolii. În lunile de vară, Şcoala de Aviaţie a fost mai prezentă ca oricând în peisajul public, organizând tot felul de evenimente, de ziua aderării României la NATO sau Ziua Steagului, manifestări care au culminat cu lansarea unei monografii a Şcolii şi cu „cântecul de lebădă“ - festivitatea de premiere a ultimei promoţii de absolvenţi. Până la 1 septembrie, au plecat cadrele, profesorii şi chiar şi bustul lui Traian Vuia. În pragul toamnei, nici ţipenie de om, clădiri goale şi alei pustii. Dintr-o dată şi... în linişte.
„Putea să fie, dar n-a fost...“
Golul lăsat de şcoala de aviaţie s-a resimţit din plin: angajaţi, impozite şi taxe ce ajungeau la Primărie, prestigiu, toate pierdute peste noapte. În termeni reali, pierderea şcolii, cel puţin în planul prestigiului, poate fi comparată cu ce-ar reprezenta azi plecarea din Mediaş a societăţilor Romgaz sau Transgaz. În 2004, Mediaşul a primit o lovitură, dar, în mod paradoxal, oraşul n-a protestat, aşa cum, de pildă, a făcut-o în 1998, când medieşenii au ieşit în stradă pentru a evita mutarea sediului Romgaz la Bucureşti. Fost consilier local în acea perioadă, Miron Neagu îşi aduce aminte lipsa de reacție. „Şi după atâţia ani am amărăciunea că n-am avut combativitate. Eu am încercat să fac ceva, era o situaţie similară cu ce se petrecuse cu câţiva ani în urmă cu gazul metan, am avut o discuţie cu Plopeanu, primarul de atunci. Argumentul a fost NATO. Colegii consilieri m-au luat în derâdere, s-a spus: «cum să apărăm noi armata de armată?». Încă am o obsesie, atunci se putea face ceva... putea să fie, dar n-a fost“, conchide Neagu. Opinia sa este împărtăşită şi de unele cadre ale fostei unităţi, reunite recent la un moment de aducere aminte. „Vorbind azi, mi s-a răspuns că o mişcare era utilă, chiar şi cu titlul de amintiri, să nu-ţi fie ruşine că n-ai făcut nimic. În urma unor negocieri, puteam rămâne cu ceva. Mediaşul a pierdut enorm”, recunoaște Neagu.
Decizie la nivel înalt
Comandor ing. în rezervă, Alexandru Gheorghiu, fost comandant al şcolii în anii 1985-1989, crede că orice protest al medieşenilor legat de mutarea şcolii ar fi fost inutil, decizia fiind luată de NATO. În ciuda acestui fapt, Gheorghiu este de acord că România ar fi putut negocia în favoarea Mediaşului, pentru a păstra ceva din activitatea şcolii. „O demonstraţie era inutilă. Decizia era luată la nivel înalt al NATO. Aderând la alianţă, nu puteam face notă discordantă, o demonstraţie locală era inutilă. Era un joc de copii să crezi că se putea face ceva. Dar ceea ce ar fi trebuit făcut era o negociere, să rămână ceva care să menţină legătura Mediaşului cu acest brand puternic. O activitate, un muzeu, un centru cultural, ceva... din păcate, nu a rămas nimic, decât amintirea. Nostalgia unei instituţii de asemenea anvergură şi vechime este mare, mai ales pentru noi, cei care am contribuit la înflorirea şi promovarea instituţiei ca brand naţional“, susține Gheorghiu.
Aerodromul buzoian ne-a luat faţa
Ca o părere de specialist, Gheorghiu adaugă că atuul pe care unitatea de la Boboc l-a avut în faţa Mediaşului a fost aerodromul, pe care Mediaşul nu-l deținea şi nici nu avea unde să-l construiască. „Boboc avea aerodrom militar cu pistă pentru avioane cu reacţie, singurul lucru care nu se putea realiza aici. Din punct de vedere tehnic, baza materială era poate mai bună la Mediaş, dar, neavând infrastructura necesară unui aerodrom, n-am avut nicio şansă. Aveam nevoie de o pistă de 3 km. Chiar dacă se dorea o investiţie, nu se putea face, era complicat de realizat printre dealurile de aici“, este de părere Gheorghiu.
Aviaţia trece, comandorii rămân
Chiar dacă a părăsit Mediaşul de zece ani, Aviaţia a marcat viaţa recentă a urbei, mai ales prin prezenţa numeroaselor foste cadre ale şcolii în viaţa publică. Unii ridicaţi la grad de comandor în rezervă. De pildă, primarul Teodor Neamţu este comandor în rezervă şi fost ofiţer în cadrul școlii. Consilierul local şi fost candidat la Primărie, Eugen Moraru este şi el comandor în rezervă şi fiul celui mai longeviv comandant al şcolii, Dimitrie Moraru. De asemenea, comandorul Alexandru Gheorghiu a fost şeful Gardienilor Publici, iar comandorul Mircia Ţiplea este unul din susţinătorii ideii de a construi la Mediaş un muzeu dedicat aviaţiei, în amintirea şcolii.
Muzeu pentru Aviaţie
Ţiplea a fost şi amfitrionul unui simpozion dedicat împlinirii a 94 de ani de la înfiinţarea şcolii medieşene de aviaţie. „Dincolo de activitatea specifică, armata a fost alături de medieşeni în multe momente delicate, fie că a fost vorba de cutremur, de inundaţii, sau de momentele delicate din ’89. Medieşenii regretă şi astăzi mutarea şcolii la Boboc, acest fapt e o certitudine. Tocmai de aceea, ne-am dori ca instituţia noastră să rămână vie în amintirea locuitorilor şi nu numai, iar gândul nostru este de a fi sprijiniţi de autorităţi pentru a face la Mediaş un muzeu de tip european sau un centru cultural în care să prindem istoria de peste 80 de ani a şcolii. Este o dorinţă mai veche a noastră, a celor care am slujit interesele şcolii şi sper să o putem duce la bun sfârşit”, a spus el, la „aniversarea“ de săptămâna trecută.
Încremenită în ruine
Terenurile şi imobilele fostei şcoli de aviaţie au stat în paragină vreme de doi ani, după momentul 2004. Printr-o hotărâre de Guvern, în 2006, 20 de hectare din fosta şcoală de aviaţie de la Mediaş au intrat în patrimoniul municipalităţii, care avea planuri mari pentru transformarea zonei într-un loc „viu“. Astfel, administraţia şi-a dorit „mobilarea” spaţiilor respective cu o serie de servicii şi instituţii publice, amenajarea unui centru cultural, amenajarea unui parc, concesionarea sau vânzarea către investitori a 16 hectare de teren, parcelat, pentru demararea de investiţii. În ciuda planurilor, o bună parte din terenurile şi imobilele fostei şcoli sunt încă într-o stare jalnică.