Mediaşul a câştigat premiul de eminență în bătălia pentru „Oraşul Reciclării“. Municipiul de pe Târnava Mare s-a clasat pe poziţia a cincea la nivel naţional în „Bătălia reciclării“. Competiţia organizată de Eco-Rom Ambalaje s-a desfăşurat în perioada 1 ianuarie - 30 iunie, Mediaşul fiind implicat alături de alte 31 de municipalităţi din întreaga ţară. Viceprimarul George Petrescu a reprezentat orașul la Gala de premiere din Capitală.
Autor: Alex PÎNTEA
Pe parcursul competiției, în Mediaș au fost colectate separat peste 300.000 de kilograme de deșeuri de ambalaje, municipiul nostru fiind evidențiat de organizatori la Gala de premiere care a avut loc săptămâna trecută, în București.
A doua ediție
Viceprimarul George Petrescu a reprezentat Mediașul la Gala de premiere „Orașul reciclării“. La cea de-a doua ediţie a „Bătăliei reciclării“, municipiul de pe Târnava Mare a fost premiat „pentru năzuinţa de a creşte rangul calităţi pe frontul deschis anul acesta, prin perfecţionarea armamentului de colectare separată“. Mediaşul a fost unul dintre cele cinci oraşe care a primit o distincție specială pentru evoluţia înregistrată de la o ediţie la alta. „Municipalitatea medieşeană, cu sprijinul operatorului de salubritate ECO-SAL a câştigat acest premiu de excelenţă. Meritul este, de asemenea, şi al medieşenilor care au separat deşeurile de ambalaje, dar şi pentru că au înţeles importanţa acestui proces. Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat, inclusiv presei locale“, transmite Iosif Balog, directorul general al societății ECO-SAL Mediaş.
Peste 300 de tone
În primele șase luni ale acestui an, în Mediaș au fost colectate separat 300.760 de kilograme de deșeuri de ambalaje. Astfel, s-au strâns 69.810 kilograme de plastic, 174.900 de kilograme de hârtie-carton, 55.130 de kilograme de sticlă și 920 de kilograme de metal. Prin acest proiect, 44.169 de medieșeni au aflat despre importanța reciclării, având la dispoziție 255 de containere colorate pentru separarea deșeurilor de ambalaje. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării Primăriei municipiului Mediaș și a operatorului de salubritate ECO-SAL.
Participare în creştere
Proiectul „Orașul Reciclării“, inițiat de Eco-Rom Ambalaje, sub patronajul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, a fost adresat primăriilor de municipii și s-a derulat în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2014. Criteriile care au stat la baza evaluării au fost calitatea serviciilor de colectare separată, însemnând accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în fiecare container, cantitatea de deșeuri colectate și acțiunile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile. ,,În cea de-a doua ediție s-au înscris cu 60 la sută mai multe primării decât în etapa anterioară, ceea ce dovedește interesul crescut al autorităților locale pentru domeniul deșeurilor de ambalaje și pentru parteneriatul cu producătorii de bunuri ambalate. Serviciul de colectare separată înseamnă mai mult decât un recipient sau un container colorat. Criteriile competiției «Orașul Reciclării» sunt și criteriile realității din teren care creează pentru cetățeni un serviciu de calitate“, a comentat Sorin Cristian Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje.
A câştigat Sf. Gheorghe
La finalul celor șase luni de „bătălie“, Sfântu Gheorghe a fost desemnat marele câștigător al titlului de „Orașul Reciclării“, obținând cel mai mare punctaj la evaluarea finală. Odată cu premiul, orașul va beneficia și de amenajarea unei zone 100% eco Wi-Fi, un spațiu inedit de relaxare, realizat din materiale reciclate și cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 de euro.