Durata somnului și activitățile intelectuale au o contribuție esențială la păstrarea facultăților mentale, susține un studiu preluat de passionsante.be, citat de Agerpres. Odată cu înaintarea în vârstă, capacitățile cognitive - gândirea, memoria și atenția - scad progresiv, însă acest proces poate fi încetinit cu ajutorul a două elemente cheie, susțin cercetătorii de la Universitatea din Valencia.
Studiul acestora a vizat persoane de peste 65 de ani, ale căror obiceiuri de viață au fost analizate în detaliu. Subiecții au fost supuși și unor teste cognitive. Rezultatele au arătat că persoanele care dorm între șase și opt ore pe noapte riscă de două ori mai puțin să sufere de tulburări cognitive față de cei care dorm mai puțin sau mai mult. Același lucru s-a constatat în cazul persoanelor în vârstă care practică o activitate mentală stimulatoare, îndeosebi cititul asiduu.
Autorii studiului publicat în Revista de Investigacion Clinica consideră că o intervenție - cât mai timpuriu posibil - asupra unuia, altuia sau ambilor parametri poate contribui la prevenirea declinului cerebral asociat cu avansarea în vârstă, încheie passionsante.be.