marți, 29 iulie 2014

Publicat la 7/29/2014 01:23:00 p.m. de Redacţie

Atac la parcometre, în centrul Mediașului

Parcometrele de pe strada I.G. Duca au devenit tentante pentru hoţi. Metoda furtului prin blocarea trapei care eliberează banii, folosită adesea la spargerea bancomatelor, le-a dat idei unor minori care au încercat să fraudeze aparatele din centru. Întreaga lor ispravă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă. “Atât minorul T.N. din satul Buzd, cât și alte persoane au fost surprins pe strada I.G. Duca folosind o inginerie de operare, cu scopul de a-şi însuşi banii rezultaţi din restul pe care trebuia să-l primească persoana care a folosit aparatul de eliberat tichete de parcare. Aparatele de parcare nu au niciun defect, ci, prin intervenția umană a celor care vor să păcălească sistemul, restul nu mai ajunge în posesia utilizatorilor, ci în buzunarele celor care intervin fraudulos. În cazul în care sesizați aceste situații, vă rugăm să sunați imediat la Dispeceratul Poliției Locale la numărul de telefon 0269/841394”, informează Alina Ştefan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş. (A. P.)
    Trimite prin e-mail