sâmbătă, 7 iunie 2014

Publicat la 6/07/2014 11:59:00 a.m. de Anonim

Karatişti medieșeni de elită

Copiii de la Clubul Sportiv Ippon Mediaș au câştigat unsprezece medalii la Campionatul Național. Lotul de karate al clubului medieșean a fost format din 16 sportivi.


Autor: Alex PÎNTEA

Clubul Ippon a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov, la Campionatul Naţional de Karate pentru Copii. Sportivii pregătiţi de antrenorii Doru Ţichindelean, Dora şi Răzvan Hanga au câştigat cinci medalii de aur, două de argint şi patru de bronz. Lotul deplasat de Ippon la această competiţie a fost format din şaisprezece sportivi.

La prima participare

Rezultatele obţinute la Campionatul Naţional au fost foarte bune, în condiţiile în care pentru mai mulţi dintre karatiştii medieşeni a fost prima experienţă la acest nivel. „Am avut un concurs mai special, Campionatul Naţional pentru Copii care s-a desfăşurat la Braşov. Au participat aproximativ 550 de sportivi de la 45 de cluburi din toată ţara. A fost un concurs foarte greu pentru noi, a durat două zile. Ne-am bucurat foarte mult, pentru că la noi e un schimb de generaţii, avem mulţi copii noi, micuţi care acum participă la primele lor concursuri, iar după un an-doi de muncă încep să aibă primele lor rezultate la acest nivel“, a explicat Dora Hanga.

Concurs dificil 

Cea mai bună performanţă pentru Clubul Sportiv Ippon a fost obţinută de Vlad Szekely, care a concurat la categoria 13-14 ani. Acesta a câştigat medaliile de aur atât în proba de Kata, cât şi în cea de Kumite. Peste două săptămâni, Szekely va participa şi la Campionatele Europene de la Verona. Alte trei medalii de aur au fost obţinute de fete. Astfel, la categoria 9-10 ani, Iulia Ivan la Kumite şi Sabina Rotariu la Kihon au câştigat medaliile de aur, iar Maia Lupu la categoria 7-8 ani a obţinut medalia de aur în proba de Kumite. „Au fost categorii grele, cu 30-40-50 sportivi, iar ei, având emoţii, normal că le-a fost mai greu, dar am avut susţinerea părinţilor, am avut galerie la Braşov. Rezultatele au fost cinci medalii de aur, două de argint şi patru de bronz. Am avut o delegaţie de 16 copilaşi cu vârste între 5-6 şi 14 ani şi am fost foarte mulţumiţi, pentru că asta înseamnă că pe viitor vom avea rezultate şi mai bine“, mai spune Dora Hanga. 


Viitorul sună bine

Pentru sportivii de la Clubul Sportiv Ippon Mediaş urmează în acest an competiţii foarte importante. Şapte dintre ei vor reprezenta clubul medieşean şi România la Campionatele Europene care se vor desfăşura în Italia, la Verona. De asemenea o parte dintre ei vor participa în această toamnă şi la Campionatul Mondial care se va desfăşura în Polonia. „Este o generaţie care prinde foarte uşor, repetă foarte mult şi acasă, părinţii îi susţin foarte mult, sunt copii care chiar vor să muncească, le place ceea ce fac şi sunt extrem de antrenaţi în ceea ce înseamnă karate-ul sportiv. Pe ei îi ajută foarte mult partea aceasta de concursuri, de competiţie. Cu siguranţă, pe viitor vor fi rezultate foarte frumoase“, crede antrenoarea.
    Trimite prin e-mail