Pentru executarea unor lucrări de dezafectare a unei conducte, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din Mediaș.
Astfel, miercuri, 2 iulie, începând cu ora 09.00, nu vor avea gaze naturale: Aleea Borsec, Aleea Eforie, Aleea Feleac, Govora, Clujului, Turda, Predeal, Sinaia, Luduş, 1 Decembrie (între numerele 25 şi 44), Tomis (nr. 5, 7 şi 9) şi Titus Andronic.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 15.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)
sau
0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatoru-lui din toate celelalte reţele de telefonie).
"E.ON Gaz Distribuţie regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil", se arată într-un comunicat al Departamentului Comunicare Corporatistă din cadrul E.ON România.